Business Internaţional

Băncile germane vor ca autoritatea bancară europeană să fie mai flexibilă în privinţa capitalului

Băncile germane vor ca autoritatea bancară europeană să fie mai flexibilă în privinţa capitalului

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax

14.10.2011, 09:42 274

Băncile germane au cerut ministrului de Finanţe, Wolfgang Schaeuble (foto), să oprească Autoritatea Bancară Europeană (EBA) să aplice standardul strict Basel III la evaluarea solidităţii capitalului, pentru a nu exacerba criza bancară din Europa, transmite Reuters.

Normele Basel III prevăd ca din 2013 rata capitalului de rang I (Tier1), care măsoară soliditatea capitalului, să ajungă la 7% până în 2019.

"Folosirea unei definiţii artificial de stricte a capitalului, pentru eliminarea unei presupuse vulnerabilităţi a sectorului financiar, nu poate fi în interesul stabilizării pieţelor financiare", se arată într-o scrisoare semnată de şefii marilor asociaţii bancare din Germania.

Bancheri care reprezintă toate categoriile de bănci din Germania, inclusiv Deutsche Bank şi Commerzbank, au trimis scrisoarea ministrului de Finanţe.

Şefii băncilor susţin că propunerile de a măsura soliditatea capitalului cu standarde care nu vor intra în vigoare până în 2019 nu sunt potrivite pentru a da o imagine realistă a sănătăţii sectorului financiar.

"Testele de stres ale EBA nu trebuie să depăşească măsura în actualul mediu tensionat, sau să folosească scenarii de stres prea zeloase, care supradimensionează riscurile reale", potrivit scrisorii.

Băncile ar trebui să aibă timp suficient pentru a asigura necesarul individual de capital, înainte de a fi luată în calcul o intervenţie a statului, se arată în text.

În plus, Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (EFSF) ar trebui să reprezinte doar o soluţie de ultimă instanţă pentru majorarea capitalului unei bănci, după epuizarea tuturor celorlalte soluţii.

Copii ale scrisorii au fost trimise şefului băncii centrale germane, Jens Weidmann, şi preşedintelui autorităţii de reglementare a pieţei financiare, BaFin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO