Dearece statutul de membru al zonei euro atârnă de un fir de păr, Grecia primeşte miliarde de euro în asistenţă financiară de urgenţă de la "Troica" formată din creditorii internaţionali care-i supraveghează salvarea. Însă aproape niciun ban nu ajunge la guvern pentru plata serviciilor publice vitale, fondurile ajungând rapid înapoi în buzunarele "Troicii", scrie The New York Times.
Iar temerile par întemeiate. Săptămâna trecută autorităţile elene care contabilizează veniturile bugetare au avertizat că statul ar putea rămâne fără bani în iunie. Dacă aceasta se întâmplă, Grecia intră în incapacitate de plată a datoriilor, cu excepţia celor către Troică. "Grecia nu va intra în incapacitate de plată faţă de Troică, deoarece troica se plăteşte singură", consideră Thomas Mayer, un consultant senior al Deutsche Bank.
Într-un sistem de plată complex pus pe picioare după alegerile legislative de pe 6 mai, în urma cărora Grecia a fost aruncată într-un haos politic care o aduce tot mai aproape de ieşirea din zona euro, cei trei creditori transferă fondurile de salvare într-un cont special din Grecia. Aici, banii stau două sau trei zile, după care o mare parte din ei este trimisă înapoi la creditori sub forma plăţii dobânzilor obligaţiunilor greceşti acceptate de Europa prin termenii acordului de salvare din februarie. Prin acest sistem, creditorii se asigură că Grecia nu se atinge de bani.
Aproximativ trei sferturi din datoria elenă, sau 229 mld. dolari, sunt deţinute de unul din membrii troicii, potrivit unor estimări ale băncii de investiţii UBS. Creanţele deţinute de fiecare membru sunt secrete. "BCE a dat împrumuturi la costuri mari şi acum insistă să recupereze toată datoria", spune Mayer.
Banii trimişi sub formă de împrumut vin înapoi sub formă de dobândă, potrivit lui Stephane Deo, economist-şef în cadrul UBS. Acesta adaugă că astfel de aranjamente sunt de uz comun atunci când guvernele riscă incapacitatea de plată.
Explicaţia este că o ţară nu dă faliment precum o companie. Creditorii nu pot dezmembra o ţară şi să o "vândă pe bucăţi" ca să-şi recupereze banii. Astfel, interesul creditorilor este să se asigure că plăţile curg în continuare, chiar dacă aceasta presupune noi împrumuturi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels