Business Internaţional

Barack Obama lansează negocierile privind o zonă de liber-schimb UE-SUA

Barack Obama lansează negocierile privind o zonă de...

Autor: Ana Borlescu

13.02.2013, 12:18 2597

Preşedintele american Barack Obama a anunţat marţi lansarea negocierilor între Statele Unite şi Uniunea Europeană privind instaurarea uneia dintre cele mai importante zone de liber-schimb din lume, relatează AFP.

"Am lansat discuţiile cu privire la un acord transatlantic global asupra comerţului şi investiţiilor cu Uniunea Europeană deoarece un comerţi liber şi echitabil de o parte şi de alta a Atlanticului va susţine milioane de locuri de muncă americane bine plătite", a declarat Obama în cadrul discursului său privind starea naţiunii, de la Washington.

Considerat de câţiva ani, un acord de liber-schimb americano-european a căpătat un nou avânt de la sfârşitului lui 2011, după un nou eşec al negocierilor internaţionale realizate sub egida Organizaţiei mondiale a Comerţului (OMC).

Procesul trebuie totuşi lansat formal la nivel politic pentru ca discuţiile să intre în miezul problemei.

"Chiar dacă ne protejăm populaţia, trebuie să ne amintim că lumea de azi prezintă anumite pericole dar şi anumite oportunităţi", a subliniat preşedintele american.

În discursul său, Obama nu a dat alte detalii cu privire la spaţiul economic care ar grupa doi giganţi economici şi peste 800 de milioane de consumatori.

Schimburile comerciale dintre cei doi parteneri au progresat uşor în 2012 pentru a atinge 645,9 miliarde de dolari.

Taxele vamale între cele două blocuri sunt în prezent relativ scăzute însă există în continuare, mai ales de partea americană, sectoare protejate unde barierele comerciale sunt încă ridicate.

De partea europeană, liberalizarea schimburilor ar aduce în dezbatere agricultura, in special cu privire la problema organismelor modificate genetic (OMG), curente în Statele Unite şi proscrise în Uniunea Europeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO