• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Business Internaţional

Barroso a primit cea mai dificila slujba din Occident

Barroso a primit cea mai dificila slujba din Occident
01.07.2004, 00:00 13

Prim ministrul portughez Jose Manuel Durao Barroso si-a luat marti angajamentul de a uni Europa, dupa ce liderii UE l-au nominalizat in unamimitate ca viitor presedinte al Comisiei Europene.
Functia a fost definita de Chris Patten, comisarul european pentru relatii externe, drept "cea mai dificila slujba din lumea occidentala". Premierul britanic Tony Blair l-a caracterizat pe Barroso drept un campion in domeniul reformelor economice si un promotor al unor stranse legaturi transatlantice. "Este o persoana ce poate detemina Europa sa se concentreze asupra problemelor asupra carora chiar trebuie sa se concentreze, cum ar fi cresterea economica, problemele de securitate si cele legate de terorism", a spus Blair.
Necunoscut in afara Portugaliei, Barroso are reputatia de promotor al unor reforme importante, impunand un program dur de austeritate in tara sa in momentul cand a preluat pozitia de premier, in 2002, dupa ce aceasta a incalcat limitele UE privitoare la deficit.
Printre cele mai grele misiuni pe care le va avea de dus la capat in noua sa pozitie se numara si propunerea unei revizuiri a reglementarilor legate de buget ale UE. Acestea au fost suspendate anul trecut de catre ministrii de finante pentru a nu fi nevoiti sa aplice sanctiuni oficialitatilor de la Paris si Berlin, dupa nenumaratele incalcari ale limitelor impuse.
Noul presedinte al Comisiei va trebui sa depuna mari eforturi pentru integrarea celor 10 state est-europene, in mare parte sarace si foste comuniste, dupa ce acestea au devenit membre pe 1 mai, si sa pregateasca noul val de extindere in Balcani si Europa de sud-est. La cateva saptamani dupa ce Barroso isi va prelua functia, liderii UE vor trebui sa decida daca vor intra in negocieri de aderare cu Turcia.
Barroso va trebui sa duca toate aceste misiuni la bun sfarsit intr-un climat bugetar sever, tarile membre mai bogate fiind decise sa limiteze cheltuielile. Astfel, Comisia se va confrunta cu o sarcina dificila, aceea de a alege intre a ajuta noile state membre si a mentine sprijinul oferit unor membre mai vechi, sarace, cum ar fi Spania, Grecia si Portugalia.
Comisia Europeana este in acelasi timp o agentie executiva, o institutie ce are sarcina de a se asigura de respectarea reglementarilor antitrust si un negociator in sectorul comercial.  De asemenea, Comisia supervizeaza fondurile UE de asistenta anuala in valoare de 100 miliarde.
Masurile ce vor fi luate de Barroso vor fi constant comparate cu cele implementare de Jacques Delors, fost ministru de finante al Frantei ce, cu sprijinul Germaniei si Frantei, a pus bazele pietei unice europene.
Durao Barroso va fi cel de-al 11-lea presedinte al comisiei, si numai cel de-al doilea din afara celor sase tari ce au fondat UE in anii '50: Germania, Franta, Italia, Olanda, Belgia si Luxembrug. Portugalia a aderat la UE in 1968, la un deceniu dupa reinstaurarea democratiei.
Intrebat daca din pozitia de candidat de compromis are curajul de a-si apara opiniile in fata marilor guverne ale Europei, Barroso a declarat ca el a fost ales in unanimitate, nefiind o solutie de compromis. Durao Barroso a declarat ca nu va permite marilor tari sa monopolizeze principalele pozitii de strategie economica din cadrul comisiei.
Premierul portughez, in virsta de 48 de ani, a indeplinit numai jumatate din mandat. Investirea sa in functia de presedinte al Comisiei Europene are loc chiar dupa esecul coalitiei guvernamentale portugheze la alegerile europene si in momentul in care s-ar profila primele semne de revigorare in Portugalia.
In timpul mandatului "doamnei de fier" portugheze, ministrul Finantelor Manuela Ferreira Leite, deficitul public a revenit sub limita de trei la suta din PIB, fixata de Pactul de Stabilitate al tarilor din zona euro.
In aprilie 2002, cind Durao Barroso a ajuns la putere, ca urmare a victoriei formatiunii sale, Partidul Social Democrat (PSD, centru-dreapta), impotriva Partidului Socialist, deficitul public al Portugaliei a ajuns la 4,4 la suta, in 2001.
Durao Barroso a denuntat "mostenirea socialista" si a impus masuri de austeritate care au determinat reducerea deficitului public la 2,8 la suta in 2003, dupa o recesiune economica de un an si o crestere a somajului.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: