Business Internaţional

BBC: Cinci incertitudini economice ale administraţiei Trump

BBC: Cinci incertitudini economice ale administraţiei Trump

Autor: Mediafax

09.11.2016, 14:53 670

Prima întrebare vizează posibilitatea lui Donald Trump de a stabiliza pieţele, în ciuda faptului că el va ocupa Biroul Oval începând cu 20 ianuarie, iar cele zece săptâmâni până la acel moment reprezintă o perioadă lungă pentru actorii economici. Totuşi, este bine cunoscut faptul că pieţele financiare mizau pe o victorie a candidatei democrate, Hillary Clinton. Faptul că Trump va deveni următorul preşedinte al Statelor Unite a destabilizat pieţele de acţiuni la nivel mondial. În prezent, toţi investitorii vor să ştie dacă discursul lui Trump despre politicile economice va fi implementat odată ce va ajunge la Casa Albă.

Următoarea incertitudine vine din partea acordurilor comerciale existente, având în vedere faptul că Trump nu s-a ferit să le critice de-a lungul campaniei. Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) a fost aspru criticat de candidatul republican; acordul permite comerţul liber cu vecinii apropiaţi, Mexic şi Canda, fără aplicarea de tarife sau cu aplicarea de tarife reduse. De asemenea, Trump a promis că nu va semna noi acorduri cu care administraţia Obama a fost de acord, în special acordul de parteneriat transpacific (TPP).

În timpul campaniei, Trump a pus la îndoială independenţa băncii centrale a Americii, Federal Reserve (Fed), ceea ce reprezintă cea mai mare îngrijorare pentru sistemul financiar global. Omul de afaceri pretindea că Janet Yellen, directoarea Fed, menţine rata dobânzilor scăzută la cererea preşedintelui Obama.

Unul dintre discursurile lui Trump vizează economia Statelor Unite şi posibilitatea de a reda o creştere nemaiîntâlnită în ultimele decenii. Odată ce se va aşeza la Casa Albă sau poate chiar înainte, preşedintele ales va trebui să prezinte un plan de creştere economică. Administraţia Obama a iniţiat o creştere care durează de câţiva ani, dar planurile lui Trump diferă de cele ale actualului preşedinte, dorindu-şi să reducă semnificativ taxele, în special pentru oamenii bogaţi.

Pentru a reduce taxele, a schimba relaţia Rezervei Federale cu guvernul sau pentru a rescrie înţelegerile comerciale, toţi preşedinţii trebuie să asigure cooperarea cu Congresul. Deşi Partidul Republican va deţine preşedinţia, Senatul şi Camera Reprezentanţilor, divizarea în cadrul partidului s-a mărit în ultimele 18 luni din momentul în care Trump şi-a lansat campania.

Modul în care Donald Trump va clarifica incertitudinile depinde de capacitatea sa de a lucra cu Congresul, conchide BBC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO