BCE a decis să continue războiul cu inflaţia printr-o nouă majorare agresivă de dobânzi şi a asigurat că poate proteja sistemul bancar fără a da înapoi în lupta cu preţurile. Dar unde se vor duce dobânzile în lunile viiitoare, nici ea nu ştie

Banca Centrală Europeană a ju­de­cat greşit în urmă cu un an că inflaţia este doar trecătoare şi de aceea a acţionat târziu pentru a o opri. Inflaţia a scăpat de sub control. Ieri, banca centrală a zonei euro a decis să continue lupta agresivă cu inflaţia, printr-o majorare a dobânzilor de politică monetară de 50 de puncte de bază, chiar dacă există temeri că un astfel de pas ar fi impru­dent când colapsul unor bănci americane a provocat o ciză bancară în SUA, iar gigantul Credit Suisse are probleme cu capitalul de zeci de miliarde de dolari rezolvate doar cu cecuri în alb de la banca centrală a Elveţiei.

Dar ce va face BCE în lunile următoare? Vor creşte şi mai mult dobânzile? Este posi­bil că furtuna financiară, dacă se agravează, să a­fecteze lupta băncii cu inflaţia, adică să oblige instituţia să stopeze creş­terea dobânzilor? Pre­şedinta instituţiei, Christine Lagarde, a ex­pli­cat că deciziile viitoare vor fi luate în funcţie de datele din economie. Aceasta înseamnă că nici BCE nu ştie ce va fi. Apoi, Lagarde a asigurat că lupta cu inflaţia nu va fi sacrificată pentru o e­ven­tuală luptă pentru păstrarea stabilităţii finan­ciare. Sunt războaie pe fronturi diferite cu arme diferite. Iar BCE are suficiente instru­mente pentru a aduce lichi­ditate în sistemul bancar, de altfel mai rezistent decât în 2008.

Unora, creşterea celor trei dobânzi de po­li­tică monetară cu 50 de puncte de bază le a­minteşte de episodul din iulie 2008, când BCE a scumpit finanţarea, contrar logicii dictate de criza bancară şi financi­ară din SUA, motivând decizia prin nevoia de a frâ­na inflaţia. Inflaţia s-a prăbuşit rapid şi a ajuns chiar negativă deoarece criza financiară din SUA s-a transformat într-o recesiune globală, iar în Europa a declanşat o criză a datoriilor suve­ra­ne care a distrus milioane de locuri de muncă. Dobânzile la depozite au ajuns într-un târziu în teritoriul negativ, de unde le-a mai scos doar explozia de acum a inflaţiei.

Consumatorul de rând este lovit de inflaţie, unul dintre rezultatele dobânzilor foarte mici de până în pandemiei, şi de ratele mai mari la credite. De cele mai multe ori creşterile salariale nu pot ţine pasul cu inflaţia. De puterea lor de a consuma şi de încrederea lor în economie depinde creşterea economică. Pentru nicio bancă centrală viaţa în condiţiile din prezent nu este uşoară.

Ieri, consiliul guvernator al băncii centrale din zona euro a dar asigurări că este pregătit să acţioneze pentru a păstra atât stabilitatea preţurilor, cât şi stabilitatea financiară.

Ieri, o parte din jucătorii de pe pieţele financiare şi analişti spuneau că din cauza furtunii bancare BCE va majora prudent dobânzile cu doar 25 de puncte de bază, deşi luna trecută aproape că s-a angajat la o creştere de 50 de puncte de bază, adică una agresivă. Alţii au pariat pe faptul că instituţia va rămâne pe traiectoria decisă anterior, doar că va acţiona mai prudent lunile următoare. Cu alte cuvinte, falimentele bancare din SUA şi apoi bail-outul mascat de zeci de miliarde de dolari pentru gigantul Credit Suisse din Elveţia au făcut să se evapore predictibilitatea politicii monetare pe care cu atâta efort a încercat să o cultive preşedinta BCE, Christine Lagarde, după ce a pornit cu mare întârziere lupta cu inflaţia. Prin decizia de ieri, BCE a arătat că nu se abate de la drumul ales.

Investitorii de pe pieţele financiare sau din economie cer unei bănci centrale în primul rând predictibilitate pentru că trebuie să ştie cum vor fi condiţiile de finanţare, unde se duc dobânzile şi cursul de schimb valutar. Vor un îndrumar cât mai precis. Pentru aceasta, o bancă centrală trebuie să fie cât mai stăpână pe situaţie. Există şi speculatori sau politicieni care fac presiuni pentru ca politicile unei bănci centrale să capete o anumită direcţie. Guver­nele cu tendinţe autoritare sau cu economii anemiate sau rezistente la reformă pot face presiuni pentru dobânzi mici, adică finanţare ieftină. Celor cu deficite mari le prieşte inflaţia, care le aduce mai mulţi bani la buget din TVA şi le erodează datoriile.

Rezerva Federală americană are pe cap ceea ce pentru unii a părut un focar de criză bancară creat de reglementări imprecise sau insuficiente şi de creşteri agresive de dobânzi. BCE, pe lângă că trebuie să fie atentă la ce face Fed şi să anticipeze acţiunile acesteia, trebuie să rezolve şi o problemă de încredere având în vedere deciziile greşite luate în trecut în momente critice.

Băncile centrale încearcă să frâneze inflaţia sau să o accelereze majorând sau reducând dobânzile, scumpind sau ieftinind creditarea. Băncilor comerciale şi de investiţii le-ar folosi acum, după ce s-au îmbuibat cu finanţare aproape gratuită de la banca centrală, dobânzi mici, pentru că cele mari le depreciază titlurile de stat acumulate în portofolii până în pandemie şi le erodează capitalul. Consumatorul de rând este lovit de inflaţie, unul din rezultatele dobânzilor foarte mici de până în pandemiei, şi de ratele mai mari la credite. De cele mai multe ori creşterile salariale nu pot ţine pasul cu inflaţia. De puterea lor de a consuma şi de încrederea lor în economie depinde creşterea economică. Pentru nicio bancă centrală viaţa în condiţiile din prezent nu este uşoară. Rezerva Federală americană are pe cap ceea ce pentru unii a părut un focar de criză bancară creat de reglementări imprecise sau insuficiente şi de creşteri agresive de dobânzi. BCE, pe lângă că trebuie să fie atentă la ce face Fed şi să anticipeze acţiunile acesteia, trebuie să rezolve şi o problemă de încredere având în vedere deciziile greşite luate în trecut în momente critice.