Business Internaţional

Ben Bernanke apără cu dinţii politica Fed şi dă asigurări că ea va revigora economia americii

Ben Bernanke apără cu dinţii politica Fed şi dă...

Autor: Iulian Anghel

26.02.2013, 20:31 798

El i-a invitat, de asemenea, pe reprezentanţii Congresului să evite tăieri masive din cheltuielile publice care ameniţă să fie aplicate automat începând de vineri (în lipsa unui acord asupra nivelului datoriei publice, un acord provizoriu fiind valabil până la 1 martie) subliniind că acest lucru ar putea să pună în faţa creşterii economice «un vânt potrivnic important».

În timpul audierii sale semestriale în Comisia bancară din Senat, Ben Bernanke a declarat că responsabilii Fed au fost conştienţi de riscurile potenţiale (riscul instabilităţii financiare şi al creşterii inflaţiei) legate de politica Rezervei federale de susţinere a economiei, dar a adâugat că aceste riscuri nu sunt importante pentru moment şi că banca centrală dispune de instrumente necesare pentru reducerea sprijinului către economie când va fi necesar.
«În acest stadiul, nu credem că un potenţial cost al creşterii riscului pe unele pieţe financiare depăşeşte beneficiile generate de promovarea recuperării economice mai puternice (prin preluarea masivă de obligaţiuni de pe piaţă - n.n.) şi de creare mai rapidă de locuri de muncă», a spus şeful Fed, citat de Washington Post.
 
Săptămâna trecută, publicarea unui minute a unei reuniunii Fed din ianuarie a provocat o scădere a indicilor bursieri pe Wall-Street, pentru arăta divergenţele din rândul membrilor Rezervei federale în privinţa susţinerii economiei, ceea ce a alimentat ipoteza că banca centrală ar putea reduce mai repede decât era de aşteptat, sprijinul acordat economiei.
 
Bernanke a dat asigurări, în ianuarie,că programul de stimulare a economiei prin preluarea de către Fed de obligaţiuni de pe piaţă în valoare de 85 mld. dolari pe lună va continua, pentru a revigora creşterea economică şi a reduce şomajul.
Rezerva Federală anticipa revigorarea creşterii economice şi scăderea şomajului odată ce măsurile de politică monetară îşi vor face efectul.
Programul de stimulare a economiei derulat Fed are o valoare de sute de miliarde de dolari, extinzând portofoliul de active al băncii centrale prin tipărirea de bani injectaţi în economie prin achiziţii de obligaţiuni de pe piaţă, în principal titluri de trezorerie şi pachete de credite ipotecare. Oficialii Fed cred beneficiile revigorării economiei sunt mai importante decât riscul instabilităţii financiare şi creşterii inflaţiei.
Fed a anunţat în ianuarie că va menţine dobânda de politică monetară aproape de zero atât timp cât şomajul va rămâne la peste 6,5%, iar inflaţia nu va depăşi 2,5%.
Economia SUA a scăzut în în T4 2012 cu 0,1% şi a avut cea mai slabă performanţă după perioada aprilie-iunie 2009, când se afla încă în recesiune, în urma reducerii cheltuielilor guvernamentale şi a stocurilor companiilor, dar a crescut în 2012 cu 2,2%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO