Preşedintele american, Joseph Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Statele Unite şi aliaţii vor riposta prin sancţiuni masive împotriva Rusiei, în cazul unui atac asupra Ucrainei, pledând însă pentru continuarea acţiunilor diplomatice în scopul evitării unui conflict militar.
"Preşedintele Joseph R. Biden a discutat astăzi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, despre escaladarea mobilizării de forţe militare la frontierele Ucrainei. Preşedintele Biden a transmis clar că, în cazul în care Rusia va lansa o nouă invazie în Ucraina, Statele Unite împreună cu aliaţii şi partenerii vor reacţiona decisiv şi vor impune rapid costuri severe asupra Rusiei", anunţă Preşedinţia Statelor Unite, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.
"Preşedintele Biden a reiterat că o nouă invazie rusă în Ucraina ar produce suferinţe umane extinse şi va afecta poziţia Rusiei. Preşedintele Biden a subliniat clar în conversaţia cu preşedintele Putin că deşi Statele Unite rămân pregătite să se implice în eforturi diplomatice, în coordonare deplină cu aliaţii şi partenerii noştri, în acelaşi timp, suntem pregătiţi şi pentru alte scenarii", precizează Casa Albă. Conversaţia preşedinţilor Joseph Biden şi Vladimir Putin a durat aproximativ o oră.
Preşedintele SUA, Joseph Biden, a discutat vineri, prin videoconferinţă, cu lideri ai ţărilor europene, printre care cancelarul german, Olaf Scholz, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, premierii Marii Britanii şi Italiei, Boris Johnson şi Mario Draghi, preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. De asemenea, la conversaţie a participat premierul Canadei, Justin Trudeau, conform publicaţiei Der Spiegel. În plus, au participat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel. "Aliaţii sunt determinaţi să aplice în mod coordonat şi rapid sancţiuni profunde împotriva Rusiei, în cazul în care va comite noi agresiuni împotriva suveranităţii şi integrităţii Ucrainei. Toate eforturile diplomatice au rolul de a îndemna Moscova să reducă tensiunile. Este vorba despre evitarea unui război în Europa", a declarat, după conversaţia prin videoconferinţă, Steffen Hebestreit, purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei, citat de publicaţia Bild.
Jake Sullivan, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Joseph Biden, a afirmat vineri că toate informaţiile arată că Rusia ar putea lansa o invazie în Ucraina în următoarele zile sau în următoarele săptămâni. "O invazie ar putea fi lansată rapid", posibil înainte de sfârşitul Jocurilor Olimpice de la Beijing, a declarat Jake Sullivan, citat de agenţia Associated Press. "Nu putem indica exact ziua în acest moment, nu putem indica ora, dar există o posibilitate foarte, foarte specifică. Există o puternică posibilitate de a fi lansată o acţiune, există o posibilitate specifică, într-un interval relativ apropiat ca timp, iar această evaluare se bazează pe ceea ce se întâmplă pe teren. Continuăm să observăm semnale privind o escaladare a situaţiei de către Rusia, inclusiv prin noi forţe trimise la frontiera Ucrainei. Aşa cum am spus anterior, suntem în intervalul în care o invazie ar putea începe în orice moment dacă Vladimir Putin decide să facă acest lucru", a precizat Jake Sullivan.
Rusia este acuzată că a mobilizat peste 130.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie. Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria. Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică au transmis răspunsuri scrise Rusiei privind garanţiile de securitate, dar Moscova insistă pentru retragerea trupelor din statele est-europene şi pentru oprirea extinderii NATO spre est.