Business Internaţional

Biden vrea să izoleze Rusia pe plan mondial: Statele Unite, UE, NATO şi G7 vor aplica noi sancţiuni masive

Biden vrea să izoleze Rusia pe plan mondial: Statele...

Autor: Mediafax

11.03.2022, 18:28 230

Statele Unite, Uniunea Europeană, NATO şi Grupul naţiunilor puternic industrializate, G7, vor aplica noi sancţiuni masive Rusiei, în scopul izolării pe plan mondial, a afirmat vineri preşedintele american, Joseph Biden, după o conversaţie cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski.

"În contextul în care Putin îşi continuă atacul nemilos, Statele Unite, aliaţii şi partenerii continuă să acţioneze coordonat pentru intensificarea presiunilor economice asupra lui Putin şi pentru a izola şi mai mult Rusia pe plan mondial. Astăzi, mai târziu, împreună cu aliaţii din cadrul NATO şi din G7, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, precum şi cu Uniunea Europeană, vom anunţa noi măsuri pentru a-l presa pe preşedintele Putin şi pentru a-l trage în plus la răspundere din cauza agresiunii împotriva Ucrainei", a declarat Joseph Biden, potrivit CNN.

"I-am transmis preşedintelui Zelenski că Statele Unite sunt alături de poporul Ucrainei în timp ce luptă curajos pentru apărarea ţării", a subliniat Biden.

Conform Casei Albe, sancţiunile vor include retragerea statutului Rusiei de "naţiunea cea mai favorizată", dar şi limitarea avantajelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). De asemenea, vor fi instituite restricţii privind linii de creditare în cadrul instituţiilor financiare internaţionale, sancţiuni împotriva elitelor din Rusia, blocarea exporturilor produselor de lux în Rusia şi oprirea importurilor ruse de alcool, vodkă şi fructe de mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO