Business Internaţional

Bilanţul unui an de restricţii la nivel mondial: Peste 60 de milioane de joburi au fost pierdute, în timp ce veniturile industriei turismului au suferit un declin de 4.500 de miliarde de dolari

Bilanţul unui an de restricţii la nivel mondial: Peste 60 de milioane de joburi au fost pierdute, în timp ce veniturile industriei turismului au suferit un declin de 4.500 de miliarde de dolari

Autor: Eduard Ivanovici

13.05.2021, 17:00 67

Numărul de joburi din industria turismului şi călătoriilor a scăzut cu aproximativ o cincime în ultimul an, pandemia provocând un declin de 4,5 trilioane de dolari în ceea ce priveşte veniturile industriei, reiese dintr-un raport al Consiliului Mondial al Călătoriilor şi Turismului (WTTC), citat de Financial Times.

Drept rezultat al restricţiilor de circulaţie impuse pentru a limita răspândirea virusului, industria a pierdut aproape 62 de milioane de locuri de muncă, în scădere cu 18,5% faţă de anul precedent.

Măsurile aplicate la nivel global au înjumătăţit contribuţia industriei la produsul intern brut global, de la o cotă de 10,4% la 5,5%.

În ultimul an, Marea Britanie a suferit o scădere de 62% privind veniturile din turism, aruncând-o pe poziţia a opta în topul celor mai mari pieţe turistice din lume, după ce a ocupat anterior locul al cincilea. Schimbarea a constituit „cea mai gravă prăbuşire” din rândurile ţărilor din top 10, WTTC dând vina pe restricţiile de călătorie şi „nenecesarele şi distrugătoarele perioade de carantină”.

Nicio ţară inclusă în studiu nu a scăpat nevătămată: veniturile din turism în SUA au scăzut cu 41%, iar China a raportat un minus de 59%. Totodată, contribuţia turismului la PIB-ul Germaniei, prima economie europeană, a scăzut cu 46%. Franţa şi Germania au înregistrat rezultate similare.

Datele arată cum o serie de restricţii „eronate” au sfârşit prin a „zdrobi însăşi economiile pe care trebuiau să le protejeze”, spune Gloria Guevara, preşedintele şi directorul executiv WTTC, adăugând că testele antigen ar trebui să înlocuiască la graniţe „scumpele şi restrictivele teste PCR”.

 
AFACERI DE LA ZERO