Business Internaţional

Bill Gates, cel mai bogat om de pe planetă, le reproşează capitaliştilor goana după profit

Bill Gates, cel mai bogat om de pe planetă, le reproşează capitaliştilor  goana după profit

Bill Gates, cofondatorul Microsoft : „Ştiinţa care îi ajută pe oamenii săraci este un sector unde capitalismul nu primeşte stimulentul corect”

Autor: Luiza Chiroiu

08.05.2015, 00:05 1487
Cu o avere de peste 79 de miliarde de dolari, construită în 40 de ani prin afacerea proprie, Bill Gates este cel mai bogat om din lume. Însă el acum crede că uneori profitul nu ar trebui să fie singura motivaţie a oamenilor de afaceri. „Ştiinţa care îi ajută pe oamenii săraci este un sector unde capitalismul nu primeşte stimulentul corect”, a afirmat Gates pentru CNBC.

Cofondatorul Microsoft, cea mai mare companie din domeniul IT la nivel mondial, deţine alături de soţia sa, Melinda, o fundaţie caritabilă care susţine proiecte în domenii precum educaţia, cercetarea şi sănătatea.

„Ştiinţa este, în general, subfinanţată pentru că beneficiile pentru societate sunt mai mari decât câştigul inventatorului. Deci, există o anumită conştientizare a acestui risc”, a spus Gates. Miliardarul american a criticat faptul că oamenii se orienteză către produse de care nu au neapărat nevoie, în loc să fie preocupaţi de lucrurile cu adevărat necesare umanităţii.

„Avem un proiect, prin care lansăm diverse provocări.

Dintre cele 80 de provocări lansate până acum, una a atras cele mai multe titluri în presă: cea prin care le solicitam participanţilor să vină cu o idee pentru un nou prezervativ. Asta li s-a părut atractiv”, a povestit Gates.

Nu este prima dată când miliardarul critică în mod public goana după profit a oamenilor de afaceri.

Gates a atras atenţia în mai multe rânduri asupra nevoii de a combate sărăcia la nivel mondial şi de a lupta împotriva unor boli precum malaria.

„Vaccinul împotriva malariei este cea mai mare nevoie umanitară, dar nu primeşte finanţare aproape deloc.

Dar dacă cercetezi chestiuni precum chelirea la bărbaţi, primeşti fonduri, din cauza cererii pieţei”, spunea Gates în 2013.

AFACERI DE LA ZERO