Business Internaţional

Bill Gates donează la Davos 750 milioane de dolari pentru combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei

Bill Gates donează la Davos 750 milioane de dolari pentru combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei

Foto: AFP

Autor: Mediafax

26.01.2012, 12:56 455

Miliardarul american Bill Gates, preşedinte al grupului IT Microsoft, a anunţat, joi, la forumul economic de la Davos, că fundaţia Bill & Melinda Gates va dona 750 de milioane de dolari Fondului global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei, potrivit Reuters.

Gates, care a participat joi dimineaţa la dezbaterea "Asigurarea securităţii hranei", a promis 750 de milioane de dolari fondului şi a cerut guvernelor să continue să sprijine salvarea de vieţi.

Suma se adaugă donaţiilor de 650 de milioane de dolari făcute de fundaţia lui Gates fondului de la înfiinţarea acestuia în urmă cu zece ani.

"Sunt vremuri economice dificile, dar asta nu este o scuză pentru a reduce ajutoarele pentru cei mai săraci oameni din lume", a spus Gates.

Fondul de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei a anunţat săptămâna aceasta că directorul general, Michel Kazatchkine, demisionează din cauza criticilor că a utilizat necorespunzător anumite sume, dar şi a reducerii finanţărilor primite.

Organizaţia public-privată, cu sediul la Geneva, asigură aproximativ un sfert din finanţarea internaţională pentru lupta împotriva HIV şi SIDA, precum şi majoritatea fondurilor pentru combaterea tuberculozei şi malariei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO