Business Internaţional

Bitcoin scade sub pragul de 50.000 de dolari după un declin de 25% în ultima săptămână: Piaţa criptomonedelor pierde peste 200 de miliarde de dolari în urma planului preşedintelui Biden de a taxa populaţia bogată a SUA

Bitcoin scade sub pragul de 50.000 de dolari după un declin de 25% în ultima săptămână: Piaţa criptomonedelor pierde peste 200 de miliarde de dolari în urma planului preşedintelui Biden de a taxa populaţia bogată a SUA

Sursa foto: Hepta.ro

Autor: Eduard Ivanovici

23.04.2021, 13:10 764

Bitcoin-ul şi alte criptomonede au scăzut semnificativ vineri, propunerile lui Joe Biden de a taxa câştigurile cetăţenilor bogaţi generând un val de vânzări de-a lungul Statelor Unite, scrie CNBC.

Cea mai valoroasă monedă digitală din lume a scăzut cu 8% în ultimele 24 de ore şi a ajuns la 48.144 dolari. Per total, Bitcoin-ul a înregistrat un declin de aproape 25% de la maximul înregistrat săptămâna trecută – peste 64.000 de dolari. Între timp, Ether a scăzut cu peste 12% la 2.211 dolari, iar XRP – a cincea cea mai mare criptomonedă – a suferit un declin de aproape 19%.

Rezultatele au şters peste 200 de miliarde de dolari din valoarea întregii pieţe a criptomonedelor.

Preşedintele Joe Biden intenţionează să propună o dublare a taxelor pe câştigurile de capital până la 39,6%, ducând totalul taxelor până a 43,4% după corelarea cu actuala taxă pe veniturile din investiţii.

În 2021, Bitcoin-ul a crescut cu 66%, în timp ce Ether – activul digital al blockchain-ului Ethereum – a înregistrat un raliu de peste 200%, câştigurile fiind alimentate de interesul investitorilor instituţionali. De altfel, producătorul auto Tesla şi compania de operaţiuni de plată din mobil Square au cumpărat împreună aproape 1,7 miliarde de dolari în Bitcoin.

Jesse Powell, CEO-ul Kraken, una dintre principalele servicii de crypto-tranzacţionare din SUA, a avertizat că guvernele din toată lumea ar putea începe să combată folosirea criptomonedelor.

Recent, Secretarul Trezoreriei SUA Janet Yellen şi preşedintele Băncii Centrale Europene Christine Lagarde au tras semnale de alarmă cu privire la modurile în care sunt utilizate criptomonedele pentru spălare de bani, terorism financiar şi alte activităţi ilegale.

 
AFACERI DE LA ZERO