Business Internaţional

Black Lives Matter a devenit o mişcare de protest globală

Foto: Profimedia

Foto: Profimedia

Autor: Bogdan Cojocaru

09.06.2020, 00:00 279

Mişcarea de protest contra violenţei poliţieneşti a cuprins întreaga planetă, căpătând o amploare fără precedent, la două săptămâni de la moartea în SUA a lui George Floyd, asfixiat de un poliţist alb, scrie ziarul francez Liberation.

În weekendul trecut, zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în sute de marşuri pentru a demonstra. Cu pumnul ridicat sau cu genunchiul pe pământ, doar mergând, uneori dansând, aplaudând sau fluturând diverse semne, în tăcere sau repetând sloganuri, oameni din diverse naţiuni au adus un omagiu lui Floyd. Epicentrul protestului au rămas SUA, unde mişcarea s-a propagat până şi în orăşele mici cu populaţie majoritar albă.

În Europa, sloganuri de genul „I can’t breathe“ au putut fi auzite în oraşe precum Paris, Madrid, Londra, Manchester, Glasgow, Edimbourg, Varşovia, Torino, Roma, Copenhaga, Bruxelles, Berlin, Munchen, Koln. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO