BMW recheamă sute de mii de maşini din cauza unui potenţial risc de incendiu, a anunţat miercuri producătorul german de automobile premium, notează Reuters.
Rechemarea globală afectează un număr de ordinul sutelor de mii de vehicule, a precizat un purtător de cuvânt BMW.
Publicaţia de specialitate kfz-betrieb a transmis că sunt afectate aproximativ 575.000 de vehicule din diverse serii.
BMW a explicat că inspecţiile produselor şi reclamaţiile clienţilor au arătat că sistemul de start – stop al vehiculelor identificate ar putea fi defect, existând un risc de uzură crescută a comutatorului magnetic după un număr ridicat de porniri. În cel mai rău caz, acest defect poate provoca incendii în vehicul, a avertizat purtătorul de cuvânt.