Business Internaţional

Boris Johnson susţine că nu va cere o amânare a ieşirii Marii Britanii din UE

Boris Johnson susţine că nu va cere o amânare a...

Autor: Teodora Marinescu

19.10.2019, 17:42 71

Premierul britanic Boris Johnson a declarat sâmbătă că nu va cere încă o amânare a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în contextul în care membrii Parlamentului de la Londra au aprobat amendamentul Letwin, relatează site-ul postului BBC.

"Nu voi negocia o amânare cu UE, iar legea nu mă obligă să fac acest lucru. Încă o extindere va afecta această ţară", a declarat Boris Johnson.

Cu toate acestea, Camera Comunelor a transmis că Guvernul de la Londra trebuie să ceară o extindere pentru Brexit.

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au propus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat.

Acesta a fost votat sâmbătă de membrii Parlamentului de la Londra, obţinând 322 de voturi pentru şi 306 împotriva.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO