Business Internaţional

"Boston, avem o bombă la bord!". Înregistrări complete ale discuţiilor dintre piloţi şi turnurile de control la 11 septembrie 2001

 "Boston, avem o bombă la bord!". Înregistrări complete ale discuţiilor dintre piloţi şi turnurile de control la 11 septembrie 2001
09.09.2011, 12:58 1946

Înregistrările complete ale comunicaţiilor radio între turnurile de control, piloţi şi autorităţile militare în cazul deturnării celor patru avioane la 11 septembrie 2001 au fost date publicităţii, joi, pentru prima dată, relatează AFP.


Extrase din aceste înregistrări audio au circulat deja dar documentul difuzat de Rutgers Law Review, o revistă a unei universităţi din New Jersey (est), oferă toate detaliile din acea dimineaţă în cursul căreia patru avioane de linie s-au prăbuşit peste Pentagon, pe un câmp din Pennsylvania şi turnurile gemene de la New York.
În acest document, descoperim cum controlorii de trafic aerian încearcă cu disperare să înţeleagă ce se întâmplă şi să găsească avioanele cărora le-au pierdut urma, trădând astfel o absenţă totală de pregătire a americanilor pentru a face faţă unui atentat de o asemenea amploare.
Într-un extras, se aude, de exemplu, cum un controlor face aluzie la un incendiu la World Trade Center. "Şi este locul unde am pierdut urma avionului", adaugă el, incredul.


În acelaşi moment, se aude un alt pilot neidentificat, care întreabă: "Ştie cineva ce este cu acest fum în Manhattan?".
La turnul de control din Boston, de unde au plecat cele două avioane deturnate către New York, un controlor întreabă: "Avem o problemă, acolo, avem un avion care a fost deturnat şi care se îndreaptă spre New ... New York, şi avem nevoie de voi, avem nevoie de un F-16 sau altceva pentru a ieşi din situaţia asta".
Răspunsul dovedeşte incredulitatea totală în faţa evenimentelor: "Suntem în viaţa reală sau este o simulare?".


Chiar comandantul James Fox, care conducea sectorul Nord-Est al apărării aeriene americane, pare să refuze să creadă, în timp ce este la curent cu deturnarea avioanelor: "Nu am văzut un exerciţiu aşa de aproape de realitate", exclamă el.
Înregistrarea, care conţine inclusiv dialogurile tragice cu personalul de la bordul zborului 11 al American Airlines condamnat să se lovească de turnul de nord al World Trade Center, a fost dezvăluită joi de New York Times.
Înregistrarea integrală poate fi consultată Aici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO