Business Internaţional

Dacă Brexit-ul părea destul de complicat până acum, viitorul separării dintre UE şi Marea Britanie va deveni tot mai greu de gestionat, în condiţiile în care acordul de liber schimb dintre cele două părţi nu reprezintă decât începutul negocierilor

Dacă Brexit-ul părea destul de complicat până acum,...

Autor: Eduard Ivanovici

02.02.2020, 22:21 396

În ultimii trei ani şi jumătate, Brexit-ul a devenit din ce în ce mai intens şi mai complicat, şi, cel mai probabil, următoarele 11 luni vor continua trendul. Relaţiile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană sunt deja prea tensionate pentru ca una dintre părţi să se gândească la condiţiile de convieţuire de după semnarea acordului final, scrie Bloomberg.

Premierul britanic Boris Johnson vede Brexit-ul ca pe o oportunitate de eliberare de sub regulile restrictive ale UE. Însă negociatorii blocului socio-economic european sunt conştineţi de posibilitatea unui potenţial competitor. După cum spunea preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen luna aceasta, viitorul britanicilor în ceea ce priveşte accesul la piaţa unică europeană depinde de cât de mult este dispus Johnson să respecte regulile UE.

Un compromis este extrem de greu de atins, iar decizia prim-ministrului britanic de a respinge extinderea perioadei de tranziţiei – ce ţine Marea Britanie legată de regulile Uniunii până la sfârşitul lui 2020 – înseamnă că negocierile vor trebui să prioritizeze cele mai importante elemente ce ţin de un viitor acord comercial. Celelalte înţelegeri vor trebui să fie scrise ulterior.

La baza acordului va sta o înţelegere de liber schimb care va urma fluxul produselor şi serviciilor dintre cele două teritorii fără a fi nevoie de taxe.

Pe plan financiar, intenţia Uniunii este să menţină Marea Britanie în situaţia în care nu poate câştiga niciun avantaj economic. UE vrea ca autorităţile de la Londra să continue aplicarea restricţiilor europene prin care să prevină o potenţială asociere între britanici şi companii ce s-ar devedi anticompetitive sub regulile Uniunii.

UE plănuieşte să îşi continue influenţa şi în alte sectoare, cum ar fi protecţia mediului şi reglementările de pe piaţa muncii, urmărind ca britanicii să se conformeze unor viitoare standarde adoptate de Uniune. Totuşi, Marea Britanie se va opune agresiv, de vreme ce Johnson a făcut campanie pe baza faptului că ţara pe care o reprezintă se va elibera de sub regulile UE.

Un alt câmp de bătălie va fi cel al industriei pescuitului, unde Marea Britanie este în avantaj, întrucât ţări precum Franţa sunt dependente de apele insulei din nordul ţării. Pescarii britanici s-au plâns îndelung despre faptul că ţările Uniunii folosesc circa 60% din peştele prins în apele lor.

În contextul serviciile financiare, Von der Leyen a evidenţiat faptul că Londra se va schimba total odată ce Brexitul va ajunge la sfârşit. Firmele vor avea nevoie de paşapoarte pentru a-şi putea oferi serviciile de-a lungul blocului european şi vor depinde de gradul de echivalenţă între regulile Marii Britanii cu cele europene.

În ceea ce priveşte securitatea, ambele părţi vor dori să coopereze deoarece subiectul nu este legat direct de acordul de liber schimb, urmând ca o înţelegere să fie uşor de atins în aceste condiţii.

Cele două părţi au nevoie să ajungă la o înţelegere ce le va permite organizaţiilor să transfere date în mod liber între UE şi Marea Britanie fără să fie încălcate regulile de protecţie a datelor. O aşa-numită decizie de adecvare ar putea să adauge Marea Britanie pe o listă de ţări ale căror legi de prelucrare a datelor sunt acceptate de către Uniunea Europeană.

Pe planul transporturilor, Uniunea Europeană doreşte un acord care asigură în primul rând conectivitate, dar nu îi oferă acces Marii Britanii spre piaţa unică a transportului aerian din blocul european.

De asemenea, UE va dori să aibă acces nediscriminatoriu la reţelele de electricitate şi gaze naturale, garanţii de participare egală şi reglementări independente.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO