Business Internaţional

Brexitul zguduie sectorul construcţiilor din Marea Britanie

Brexitul zguduie sectorul construcţiilor din Marea Britanie

Autor: CătăIina Apostoiu

05.07.2016, 00:00 1127

Sectorul britanic al construcţiilor a înregistrat în mod neaşteptat cel mai accentuat declin din 2009 în luna iunie, activitatea de pe segmentul construcţiilor rezidenţiale fiind sufocată de perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie Bloomberg. Indicele PMI a scăzut la 46 de puncte de la 51,2 cu o lună în urmă, potrivit Markit Economics. Economiştii chestionaţi de Bloomberg anticipaseră un nivel de 50,7 puncte.

Raportul aduce o dovadă în plus privitoare la impactul negativ al referendumului din iunie asupra activităţii economice. Markit a colectat datele în perioada 13-29 iunie. Segmentul rezidenţial a înregistrat cea mai slabă performanţă, contractându-se în cel mai rapid ritm din decembrie 2012. Activitatea de pe segmentul construcţiilor comerciale s-a contractat de asemenea. Declinul a fost generat de reducerea comenzilor şi lipsa de noi contracte, potrivit Markit.

„Mai multe firme au invocat reticenţa clienţilor în a începe noi contracte înaintea referendumului privitor la apartenenţa Marii Britanii la UE, în paralel cu nesiguranţa legată de perspectivele economice generale“, potrivit Markit. Cât priveşte sectorul imobiliar londonez, acesta a resimţit din plin în ultima săptămână şocul deciziei Marii Britanii de a părăsi UE, o bancă străină hotărând să îngheţe creditele către cumpărători, iar unii investitori retrăgându-se din contracte comerciale, potrivit Reuters.

Unii străini, în schimb, profită din plin de deprecierea lirei sterline pentru a cumpăra proprietăţi la preţuri avantajoase. Sectorul londonez al proprietăţii reprezintă de mult timp un magnet pentru investitorii străini, iar preţurile din capitala britanică au urcat foarte mult. De maximă importanţă pentru investitorii străini va fi dacă declinul lirei sterline este suficient de atractiv pentru a compensa vacuumul politic şi încetinirea economică previzionate.

AFACERI DE LA ZERO