Business Internaţional

Bruxellesul se aşează la masă cu Beijingul: Uniunea Europeană vrea să reia negocierile din 2014 pentru un acces mai facil al investitorilor europeni în piaţa din China

Bruxellesul se aşează la masă cu Beijingul: Uniunea Europeană vrea să reia negocierile din 2014 pentru un acces mai facil al investitorilor europeni în piaţa din China

Autor: Alex Ciutacu

22.06.2020, 14:19 206

Uniunea Europeană vrea să reia negocierile pentru investiţii cu China, luni, întrucât organizează o discuţie online cu preşedintele Xi Jinping şi cu premierul Li Keqiang, potrivit CNBC.

Cele două părţi au început negocierile pentru un acord de investiţii în 2014, iar Europa speră de atunci să obţină un acces mai facil către piaţa chineză pentru investitorii europeni.

Uniunea Europeană susţine că piaţa din China nu oferă acelaşi nivel de transparenţă şi aceleaşi reguli de competiţie de care se bucură firmele chineze în piaţa europeană. Cu toate acestea, negociatorii nu au făcut progrese semnificative până acum, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la capacitatea de a încheia un acord până la finalul anului.

UE vrea să reinveteze relaţia cu China, conform declaraţiei unui oficial european pentru CNBC – care a vrut să nu fie citat, întrucât discuţiile sunt sensibile.

Egalizarea terenului de joc dintre cele două părţi reprezintă o ţintă din ce în ce mai importantă pentru UE, în contextul în care Comisia Europeană a lansat săptămâna trecută un proces care va restricţiona accesul în piaţa europeană pentru companiile controlate de guvernul chinez.

„Avem nevoie de instrumentele potrivite pentru a ne asigura că subsidiarele străinilor nu va denatura piaţa noastră, aşa cum ne asigurăm în cadrul subsidiarelor companiilor naţionale”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte pentru concurenţă în cadrul Comisiei Europene.

AFACERI DE LA ZERO