Bulgaria este campion european la exporturi de electricitate în plină criză regională mulţumită unor decizii luate în 1969. Alte decizii, luate după căderea comunismului, au împiedicat-o să fie mult mai mult de atât

Bulgaria este „pe val“ în plină ca­niculă şi criză de energie regio­nală. Micul stat balcanic, consi­derat cea mai săracă eco­no­mie din UE, a ajuns cel mai mare exportator net de elec­tricitate din Europa, ra­portat la propriul consum, după cum spune un specia­list bulgar pentru Bloomberg TV Bulgaria.

Lauda poate fi şi mai mare având în vedere preţu­rile uriaşe ale electricităţii din această perioadă. Bulgaria a ajuns pe primul loc mulţumită cen­tralei nu­cleare de la Kozlodui, care pro­duce la capa­citate maximă, cu toate cele două reactoare ale sale active, în pofida cotelor Du­nă­rii mai joase ca niciodată în istoria recentă. Bulgaria performează pe socoteala, şi la propriu şi la figurat, a Ungariei şi României, ale căror centrale nucleare, şi ele alimentate cu apă din Dunăre pentru răcirea aburului, produc la cote de avarie din cauza secării marelui fluviu.

Specialiştii bulgari laudă sistemul energetic al ţării lor că ar putea alimenta cu suficientă electricitate Bulgaria chiar şi dacă cele două reactoare de la Kozlodui s-ar opri. Lacurile de a­cumu­lare sunt pline, ceea ce înseamnă că exis­tă resurse hidroener­getice de rezervă. Apoi, termocentralele pot fi puse oricând în funcţiu­ne. Cea mai mare termocentrală bul­gară, Maritsa-Iztok 2, are cinci unităţi active.

Astfel, dacă la aceastea se adaugă energia solară şi centralele de înmagazinare a electrici­tăţii în baterii, Bulgaria are abundenţă de ener­gie electrică. Modelul de business al Bulgariei pe piaţa energiei este de a cumpăra de la vecini electricitate ieftină în timpul zilei, când este supraproducţie de energie solară, pentru a o vinde scump în perioadele de vârf de consum. Cu toate acestea, bulgarii nu beneficiază de electricitate ieftină, cum s-ar putea presupune. Aceasta din cauza cererii uriaşe din regiune şi ofertei insuficiente.

Dacă piaţa energiei din Bulgaria nu ar fi conectată la cea europeană prin mecanisme de import şi export, preţurile pentru consumatorii locali ar fi semnificativ mai mici, a explicat Boyan Raşev, expert în resurse energetice, la Euronews Bulgaria. El crede că actualele crize de energie produse de cotele joase record ale Dunării vor ocoli Bulgaria. Dar şi reactoarele de la Kozlodui sunt la 20-30 de cm distanţă de o situaţie critică. Centralei maghiare de la Paks i-au lipsit doar câţiva mm de apă pentru a-şi închide ultimul reactor. Specialiştii cred că cele două unităţi de la Kozlodui mai pot funcţiona încă 2-3 săptămâni dacă Dunărea continuă să scadă în ritmul actual.

Chiar şi aşa, în contextul regional, Kozlodui uimeşte pentru că produce în condiţii normale. Explicaţia stă, în mare, în proiectare. Alimen­tarea cu apă din Dunăre a reactoarelor se face nu direct de pe cursul fluviului, unde riscul de acumulare a aluviunilor este mare, ci dintr-un golf adâncit special pentru a avea apă când este secetă severă. Pompele au fost gândite având în vedere un istoric de 100 de ani al cotelor apelor Dunării. Acestea au fost decizii inginereşti luate acum mai bine de jumătate de secol.

Amplasamentul de lângă Kozlodui nu a fost ales întâmplător sau doar pentru că este situat pe malul celui mai mare fluviu al ceea ce acum este UE, scrie Ekonovini.bg.

După acordul semnat în 1966 între Bulgaria şi Uniunea Sovietică, au fost studiate 27 de amplasamente diferite din ţară. În baza unei analize tehnice şi economice detaliate, a fost selectată zona de lângă Kozlodui. Proiectul conceptual a fost aprobat de Consiliul de Miniştri în 1968, iar pregătirile în teren au început în 14 octombrie 1969. Proiectele au fost elaborate în comun de „Energoproekt“ din Bulgaria şi „Toploelektroproekt“ din URSS.

Chiar şi atunci, inginerii au evaluat nu numai proximitatea faţă de Dunăre, ci şi caracteristicile geologice, posibilităţile de alimentare tehnică cu apă, protecţia împotriva inundaţiilor şi comportamentul râului la niveluri extrem de scăzute.

Este important să se facă o clarificare tehnică: apa nu provine în principal din puţuri şi nu este utilizată pentru răcirea directă a reactoarelor nucleare. Este extrasă din Dunăre şi serveşte la răcirea şi condensarea aburului în condensatoarele turbinelor, care sunt am­plasate în partea convenţională, nonnucleară, a centralei.

Această planificare hidrotehnică permite CNE Kozlodui să îşi menţină producţia într-un moment în care alte centrale nucleare aflate de-a lungul Dunării sunt nevoite să îşi limiteze capacitatea. Şi tocmai într-o astfel de criză se pune din nou întrebarea: cine şi de ce a oprit celelalte patru unităţi ale centralei de la Kozlodui?

Cele patru reactoare nu au fost oprite printr-o singură decizie a unui singur guvern. Închiderea lor a fost rezultatul unei serii de angajamente asumate pe parcursul a mai bine de un deceniu.

Începutul a fost în 1993, când guvernul lui Liuben Berov a semnat un acord cu BERD. Bul­garia a primit 24 de milioane de ECU (pre­decesorul euro) pentru a îmbunătăţi siguranţa primelor patru unităţi, ajutorul fiind legat de intenţia de a le închide anticipat.

În 1999, cabinetul lui Ivan Kostov s-a angajat să închidă unităţile 1 şi 2 până la sfârşitul anului 2002. Disputa privind unităţile 3 şi 4 continuă - Bulgaria insistă asupra prelungirii funcţionării, în timp ce Comisia Europeană vrea închiderea lor în 2006.

Angajamentul decisiv a fost asumat în 2002 de guvernul lui Simeon Saxe-Coburg-Gotha (care a fost şi rege al Bulgariei în timpul marelui război), care a fost de acord să închidă unităţile 3 şi 4 în 2006, ca parte a negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Unităţile 1 şi 2 au fost închise la 31 decembrie 2002. Soarta unităţilor 3 şi 4 rămâne controversată.

Acestea au beneficiat de investiţii semnificative în modernizare, iar o misiune a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică din 2002 a raportat îmbunătăţirea semnificativă a siguranţei lor. Acest lucru le oferă experţilor bulgari motive să susţină că nu există o nevoie tehnică imediată de a le închide în 2006.

Cu toate acestea, CE îşi menţine poziţia. Angajamentul a fost inclus în Tratatul de aderare a Bulgariei la UE, semnat în 2005, şi a devenit astfel o obligaţie juridică internaţională. La 31 decembrie 2006, reactoarele 3 şi 4 au fost în cele din urmă închise. Cabinetul lui Serghei Stanişev a îndeplinit condiţia deja convenită imediat înainte de aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană.

Motivul oficial al instituţiilor europene a fost siguranţa reactoarelor şi costul ridicat al aducerii lor la noile standarde. Cu toate acestea, partea bulgară susţine că unităţile 3 şi 4 au fost modernizate şi nu au fost închise din cauza unor necesităţi tehnice imediate. Prin urmare, închiderea lor nu este doar o decizie inginerească, ci mai presus de toate o decizie politică, adoptată ca o condiţie pe drumul Bulgariei către Uniunea Europeană.

Astăzi, primele patru unităţi nu pot fi pur şi simplu repuse în funcţiune, fiind în curs de dezafectare, combustibilul nuclear şi o parte din echipamente fiind îndepărtate.

Dar criza creată de nivelurile scăzute ale Dunării demonstrează încă o dată valoarea soluţiilor inginereşti utilizate în construcţia Kozlodui. În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, specialiştii au proiectat centrala să poată funcţiona în condiţii de mediu dure. Decenii mai târziu, patru dintre cele şase reactoare ale sale au fost închise anticipat prin decizii politice. Celelalte două salvează regiunea de la o criză energetică fără precedent.