De la 1 ianuarie, Bulgaria a devenit în mod oficial membră a zonei euro, făcând trecerea de la leva la moneda unică europeană. Autorităţile de la Bruxelles şi Sofia speră că această trecere va da un impuls economiei ţării şi-i va întări integrarea în UE, notează Euronews.
„Efectul mai puternic este cel pe termen lung, crescând practic încrederea când vine vorba de monedă, de puterea de cumpărare a monedei, de încrederea investitorilor străini, a celor care cumpără titluri de datorie bulgare, dar şi a celor care investesc pe plan local, în diferite sectoare“, arată Petar Ganev, de la Institute for Market Economics, un think tank economic independent.
Adoptarea euro ar putea avea de asemenea un impact pozitiv asupra ratingului de credit al ţării.
Bulgaria are potenţialul de a fi un loc al oportunităţilor, dezvoltării personale, inovaţiei şi realizărilor. Pentru a-şi realiza acest potenţial, ţara are nevoie de o economie productivă, modernă, bazată pe antreprenoriat, inovaţie şi capacitatea de a concura cu succes cu bunuri şi servicii pe pieţele globale, se arată într-un studiu al institutului, citat de Novinite.
Petar Ganev consideră că aderarea la zona euro va creşte inflaţia doar marginal.
Şi totuşi, îngrijorările legate de creşterea preţurilor şi pierderea unui simbol naţional, leva, sunt în creştere în urma trecerii ţării la euro, potrivit rfi.fr. Pe străzile capitalei Sofia, optimismul este amestecat cu îngrijorarea. În timp ce unii bulgari văd euro drept un pas logic în integrarea europeană a ţării, alţii se tem în legătură cu impactul acestuia asupra vieţii de zi cu zi.
Gheorghi, un antreprenor în vârstă de 47 de ani, regretă renunţarea la leva. Asemeni multor bulgari, acesta se teme că sosirea euro va duce la scumpiri. Economiştii remarcă faptul că preţurile alimentelor crescuseră deja cu 5% în termeni anuali în noiembrie, chiar înainte de trecerea la moneda unică europeană.
În Zhenski Pazar, cea mai veche piaţă din capitala bulgară, un comerciant de legume spune că oamenii nu s-au obişnuit încă, sunt confuzi. Potrivit acestuia, preţurile sunt în creştere, în special în supermarketuri, iar trecerea la euro nu a făcut decât să crească presiunea.
Trecerea la euro a declanşat un adevărat val de alerte din partea consumatorilor privitoare la presupuse manipulări ale preţurilor, cu avertizări că unii comercianţi profită de confuzia din primele zile ale tranziţiei, scrie Novinite.
Bogomil Nikolov, de la asociaţia „Consumatori Activi“, arată că organizaţia sa a primit o serie de plângeri de la cetăţeni, indicând comportament speculativ la scurt timp după 1 ianuarie.
Şi retailerii online îşi atrag critici, acestea vizând scumpiri dramatice şi aparent nejustificate la electrocasnice. Nikolov a reamintit comercianţilor că scumpirile nejustificate pot duce la penalităţi serioase, amenzile urcând până la 50.000 de euro.
Dincolo de speculă, există date clare privitoare la evoluţia unor preţuri după trecerea la euro.
De la 1 ianuarie, preţurile transportului public sunt stabilite în euro, iar rotunjirea la conversia valutară se face în favoarea călătorilor, potrivit Centrului pentru Mobilitate Urbană din Sofia, relatează dariknews.bg.
În schimb, preţurile serviciilor de taxi din capitala bulgară au crescut, conform fakti.bg.
În primele zile ale anului, sectorul de retail al Bulgariei a trecut fără probleme majore la acceptarea plăţilor în euro, cu clienţii adaptându-se bine la noul sistem, notează Novinite.
Există însă o serie de probleme legate de tranziţie. Retailerii mici se chinuie să facă faţă realităţilor practice ale trecerii de la leva la euro. Presa locală atrage atenţia asupra unei lipse de suficiente monede şi bancnote euro în micile magazine.
De asemenea, un număr destul de ridicat de vârstnii nu înţeleg cel mai important lucru: care este cursul de schimb leva/euro. O altă problemă este că clienţii transformă magazinele în agenţii de schimb valutar, potrivit pbnovini.com.