Bursa americană a atins noi maxime joi, după ce Microsoft şi Meta au raportat rezultate financiare puternice, scrie CNBC.
Indicele S&P 500 s-a apreciat cu 0,4%, iar Nasdaq Composite a avansat cu 0,7%. Ambele au atins maxime istorice la deschidere. Dow Jones Industrial Average a rămas aproape neschimbat.
Până acum, în luna iulie, S&P 500 a câştigat peste 3%, iar Nasdaq Composite este în creştere cu aproximativ 5%. Indicele Dow Jones, a urcat cu 1%.
Giganţii din „Magnificii Şapte”, Microsoft şi Meta, au crescut cu 6%, respectiv 11,5%, în urma unor rezultate financiare peste aşteptări.
Meta a oferit o perspectivă optimistă pentru vânzările din trimestrul al treilea, depăşind estimările analiştilor.
Rezultatele puternice au propulsat Microsoft la o capitalizare de piaţă de 4.000 de miliarde de dolari.
Alte companii din grupul „Mag-7”, precum Apple şi Amazon, urmează să-şi publice rezultatele financiare joi, după închiderea pieţelor.
Sprijinind sentimentul pozitiv, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat joi că negocierile comerciale cu China au ajuns într-un punct în care „există premisele unui acord”.
Totuşi, Bessent nu a oferit detalii despre un posibil acord şi nici nu a indicat când ar putea fi încheiat. SUA şi China mai au timp până pe 12 august înainte ca armistiţiul privind tarifele agresive să expire.