• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Business Internaţional

Bursele europene „sângerează”: Acţiunile scad pe fondul crizei energetice şi a pandemiei care pare să revină în forţă

Bursele europene „sângerează”: Acţiunile scad pe fondul crizei energetice şi a pandemiei care pare să revină în forţă

Autor: Dorin Oancea

11.07.2022, 10:52 1060

Acţiunile europene au început săptămâna în scădere bruscă, afectate de îngrijorarea investitorilor privind criza aprovizionării cu energie, în timp ce creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în China şi descoperirea unei noi variante de coronavirus au afectat titlurile legate de mărfuri.

Nord Stream I, cel mai mare gazoduct care transportă gaze ruseşti către Germania, începe luni întreţinerea anuală. Se aşteaptă ca fluxurile să se oprească timp de 10 zile, dar guvernele, pieţele şi companiile se tem că oprirea ar putea fi prelungită din cauza războiului din Ucraina şi ar putea perturba planurile de umplere a depozitelor pentru iarnă.

Indicele pan-european STOXX 600 a întrerupt o serie de trei zile de câştiguri şi a scăzut cu 1,1% până la ora 0712 GMT, după ce vineri a înregistrat cea mai bună săptămână din ultimele şapte, scrie Reuters.

Toate sectoarele europene majore au fost pe roşu, conduse de o scădere de 3,5% a companiilor din minerit. Titlurile de lux, care îşi trag o parte din cerere din China, au scăzut, LVMH pierzând 2,8%.

Pieţele asiatice au scăzut şi ele, în condiţiile în care cazurile de COVID-19 din Shanghai au crescut, în timp ce Omicron BA.5.2.2.1, o nouă subvariantă, a fost de asemenea descoperită în oraş. Pieţele s-au îngrijorat cu privire la probabilitatea unei noi runde de restricţii, ceea ce ar putea afecta din nou creşterea economică în cea de-a doua mare economie a lumii.

Apropierea euro de paritate cu dolarul a contribuit, de asemenea, la îngrijorarea investitorilor cu privire la impactul asupra veniturilor.

La Bucureşti, indicele BET înregistra o scădere uşoară, la ora transmiterii ştirii, de 0.17%, la 12.231 de puncte.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060