Business Internaţional

Bursele încheie o săptămână de infarct

Bursele încheie o săptămână de infarct

Autor: Roxana Pricop

12.08.2011, 00:00 763

Luni, 8 august, pieţele financiare s-au redeschis "ntr-o nouă realitate, în care titlurile americane de stat nu mai sunt sinonime cu "fără risc" după ce agenţia Standard&Poor's a retrogradat SUA la un rating de AA+.

La o săptămână de la istorica retrogradare a SUA, pieţele financiare ale lumii sunt acum cu mii de miliarde de dolari mai sărace, iar indicii celor mai mari Burse din Europa afişează pierderi nemaivăzute. Indicele CAC 40, al Bursei de la Paris, a pierdut 20% într-o singură săptămână (5-11 august), investitorii temându-se că următoarea pe lista retrogradării ar putea fi Franţa. DAX, indicele Bursei germane, s-a prăbuşit cu 11,4% de vineri 5 august până joi, 11 august.

Pe Bursa din Londra, indicele FTSE a scăzut cu aproape 7%. Peste Ocean, indicii bursieri arată mai bine, investitorii fiind ceva mai optimişti cu privire la o posibilă nouă relaxare fiscală. Cu o şedinţă în minus faţă de bursele europene, indicele american Dow Jones are un avans anemic de 0,42%, recuperând din pierderile de peste 4% de miercuri, iar indicele S&P500 este pe un minus de 0,4%.

"Ultimele zile au fost de coşmar, au venit informaţii contradictorii din toate direcţii, iar comportamentul investitorilor nu a avut nimic raţional, ci a fost haotic Peste 80% din clienţii care au tranzacţionat în ultimele zile sunt speculatori. Cei care au în sânge microbul bursier şi au reuşit să intuiască direcţia în care se îndreaptă piaţa au câtigat şi un randament de 10-12% în ultimele 48 de ore", a spus Adrian Lupşan, directorul general adjunct al societăţii de brokeraj Intercapital Invest.

La Bucureşti, Bursa nu a fost decât un vagon terminal în trenul pieţelor financiare, reacţionând la unda corecţiilor şi de trei ori amplificat. Cu toate acestea, la finele zilei de joi,11 august, scăderea afişată de indicele BET, principala referinţă a Bursei de la Bucureşti, este de 14,87% pentru intervalul 5-11 august, sub cea a Franţei. În ultimele zile, 5 miliarde de lei s-au evaporat de pe Bursa de la Bucureşti.

De departe cele mai agonizante momente pentru Burse au fost în zilele de luni şi miercuri când frica de un nou Lehman Brothers a cuprins investitorii. În toată această panică a investitorilor, politicienii i-au lăsat pe bancherii centrali să se lupte cu pieţele. BCE a venit în prima linie a luptei contra crizei şi a început luni, să cumpere obligaţiuni italiene şi spaniole de pe pieţele secundare, în speranţa că astfel va încuraja investitorii să achiziţioneze aceste de titluri, reducându-se astfel costurile de finanţare ale Italiei şi Spaniei. Marţi, anunţul şefului Rezervelor Federale, Ben Bernanke, ca va menţine până în 2013 dobânda la zero, salvează Bursele din America, care urcă puternic cu peste 4%, însă a doua zi pieţele din Europa îşi reiau declinul.

"Singura certitudine acum este nervozitatea extremă. Este greu de spus ce se va întâmpla mâine cu Bursa de la Bucureşti sau peste o săptămână, pentru că trendul nu se formează local ci este făcut de evoluţia pieţelor internaţionale. La Bucureşti, suntem în plin sezon de raportări financiare, iar rezultatele companiilor arată o îmbunătăţire a situaţiei. Cu toate acestea, fundamentele nu contează pentru investitorii locali. Pe Bursele din Germania şi Franţa asistăm la corecţii ample alimentate de acţiunile băncilor care plătesc acum pentru că au investit în obligaţiuni ale Greciei. Aceste corecţii contaminează şi Bursa de la Bucureşti", a spus Adriana Marin, şefa departamentului de analiză al firmei de brokeraj UniCredit CA IB Securities

Băncile franceze au fost printre cele mai vulnerabile la isteria de pe burse. Acţiunile băncilor franceze s-au prăbuşit miercuri, pentru ca joi să afişeze şi scăderi de 8%, ulterior recuperate din cauza unor zvonuri privind starea de sănătate a marilor creditori ai ţării şi posibilitatea reducerii ratingului Franţei. Şi giganţii de pe Wall Street au pierdut în medie 10% din valoare.

Joi, la ora României 18,30, principalii indici europeni afişau creşteri de 2-3%, în timp ce după primele două ore de tranzacţionare, indicii amercani decolau cu peste 2%. Însă mişcările indicilor sunt atât de imprevizibile, încât nici cei mai experimentaţi analişti nu au curajul să dea un pronostic pentru finalul de zi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO