Business Internaţional

Business Magazin. Canicula persistentă şi generalizată va schimba economiile şi viaţa oamenilor, pentru unii în bine, pentru alţii în rău. O istorie a valurilor de căldură din lume

Autor: Bogdan Cojocaru

14.08.2022, 15:30 627

Canicula face oamenii irascibili. Valurile de caniculă devin tot mai lungi, mai intense şi mai… sincronizate în diferite părţi ale planetei. Fenomenele meteo din ce în ce mai extreme influenţează comportamentul uman, obiceiurile de consum, pieţele, alegerile politice şi multe altele. Dacă după o vară a frustrărilor urmează o iarnă a nemulţumirii?

Valuri de căldură extinse, simultane, devin tot mai obişnuite. Europa, America, India, China, toate au fost lovite recent de caniculă, scrie Bloomberg. Oamenii de ştiinţă abia încep să înţeleagă cum un astfel de fenomen poate ajunge la o asemenea amploare. Nici companiile, nici investitorii şi nici politicienii nu trebuie să neglijeze această tendinţă.

Incendiile de vegetaţie din septembrie 2019 – martie 2020 din Australia au fost printre cele mai devastatoare din istoria consemnată a acestei ţări şi au avut o semnificaţie aparte. S-au produs pe fondul creşterii conştientizării efectelor încălzirii climei. Iar fiinţele mistuite de flăcări au trezit şi o milă de proporţii fără precedent la nivel global, internetul şi reţelele de socializare online contribuind la acest lucru. Dar înainte de focurile australiene au fost incendiile din Portugalia, care au arătat unde poate duce avântul fără minte al politicienilor: în dorinţa de a reface pădurile, în Portugalia au fost plantaţi foarte mulţi eucalipţi, arbori al căror lemn este extrem de inflamabil. După Australia au urmat incendiile din Grecia, iar cele din SUA pare că nu se mai termină. Despre focurile din îndepărtata Siberie se ştiu prea puţine. Focul este unul din efectele distructive ale căldurii extreme, dacă este însoţită de secetă. Seceta este altul. Acum câţiva ani, secarea Rinului a adus economia germană în pragul recesiunii. Acum seceta şi valurile de căldură prelungite acutizează ceva mai grav, o criză alimentară.

Anul acesta, căldura extremă a venit mai devreme. Milioane de americani sunt din nou în cuptorul caniculei periculoase. Aerul cald a acoperit şi Europa, făcând ca în anumite părţi din Franţa şi Spania dogoarea să fie simţită aşa cum este simţită de obicei în iulie sau august. Temperaturile ridicate au pârjolit nordul şi centrul Chinei, chiar dacă ploile abundente au provocat inundaţii în sudul ţării. Unele locuri din India au început să se confrunte cu o căldură nemaintâlnită în martie, dar începutul ploilor musonice a adus o oarecare uşurare.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO