În două decenii, adică de când americanii au invadat ţara, rata mortalităţii infantile sa înjumătăţit, după cum se scriu The Guardian, BBC şi Financial Times. Dacă în timpul primului regim taliban fetele nu aveau voie la şcoală, acum mai mult de la unul din trei fete adolescente ştie să scrie şi să citească. În 2005, mai puţin de un sfert din populaţie avea acces la electricitate. Astăzi au toţi. De asemenea, 79% din afgani deţin telefoane mobile, ceva de neconceput pe vremea primului regim taliban, iar 22% au internet. Acest lucru deschide către lume. Iar 4,4 milioane de oameni, la o populaţie de 39 de milioane, sunt folosite de social media. Afganistanul, în 20 de ani, a ieşit din Evul Mediu.
Pe 1 octombrie 2001, la trei săptămâni după atacurile din 11 septembrie şi cu şase zile înainte de începerea bombardamentelor din Afganistan, la Washington a avut loc un mic marş de protest. Demonstranţii purtau ecusoane pe care scria „Nu transformaţi tragedia în război” şi „Durerea noastră nu este un strigăt pentru război” şi spuneau că războiul nu este răspunsul inevitabil la furia teroristă. Protestul a fost dezaprobat în umbra atrocităţilor comise de al-Qaida. Titlul unui articol din The New York Times despre acţiune suna sec: „Demonstranţi se opun războiului împotriva teroriştilor”. După douăzeci de ani, ca urmare a unei înfrângeri uimitoare pentru SUA şi aliaţii săi şi a revenirii talibanilor la putere, întrebările pe care le puneau acei oameni sunt din nou puse – de data aceasta într-un spirit de resemnare şi disperare. Pe fundalul şocului căderii rapide şi fără luptă a Kabulului, al haosului din jurul eforturilor de evacuare şi al senzaţiei omniprezente de trădare, se răspândeşte teama că ultimii 20 de ani, zecile de mii de vieţi pierdute şi cele peste 2 trilioane de dolari cheltuiţi de SUA cu invazia şi ocupaţia sunt pentru nimic. „Să fiu sincer în acest moment, pierd tot ceea ce am obţinut atât de greu prin muncă, eu şi toată lumea din familia mea, toată lumea din tribul meu, toată lumea din districtul meu, întreaga provincie”, a povestit pentru BBC Pashtana Durrani, militantă pentru educaţia fetelor în Kandahar. „Trebuie să fugim, să abandonăm casele pentru care am muncit din greu şi să renunţăm la toate aceste sacrificii pe care le-am făcut.”