În zorii zilei de la 24.02.2022, Rusia a invadat Ucraina, călcând cu şinele tancurilor 77 de ani de pace în Europa. Pentru generaţii întregi europeni, crescuţi în religia libertăţii de exprimare şi cultul drepturilor omului, agresiunea militarizată a Rusiei este şocantă. Într-o lume digitalizată până aproape de amnezia emoţională, după doi ani de pandemie izolatoare, şuieratul bombelor a trezit o coeziune aproape fără precedent, la nivel global. La momentul redactării acestui material, 2 martie, drama umană din Ucraina este în plină desfăşurare. Rusia este economic în genunchi. Orice plan ar fi avut în minte Putin, ruşii, poporul căruia îi promite de un sfert de secol prosperitate prin trimiteri la o glorie apusă, sunt şi vor fi mai săraci ca niciodată. De partea cealaltă, Ucraina este în tranşee, chiar la graniţa României.
Restul lumii îşi reface strategiile şi în calculează pierderile. Rezultatele le vom afla în ani.
Acesta este doar începutul.
Invadarea Ucrainei de către armata rusă, conflictul deschis dintre cele mai multe state occidentale cu Rusia, interdependenţele economice, dar şi animozităţile, criza de leadership şi prăpăstiile chiar din interiorul NATO şi al UE par să fie planul de durată al unei minţi răbdătoare, oportuniste şi care ştie ce vrea.
Dictatorul de la Kremlin ştie exact ce vrea în estul Europei. Problema este că Vestul a fost nehotărât. Aşa explică Timothy Garton Ash, comentator la The Guardian, cum s-a ajuns ca Vladimir Putin, fost spion, fost şef al serviciilor ruse de spionaj şi conducător într-un fel sau altul al Rusiei de aproape un sfert de secol, să fie el cel care a fost mult timp cu un pas sau mai mulţi, înaintea UE şi Americii.
Cine şi-ar fi închipuit, privind pozele de acum 10-20 de ani cu Angela Merkel, cancelar al Germaniei, întâlnindu-se bucuroasă, zâmbind, îmbrăţişându-se cu colegul ei rus, Putin, că o Rusie hrănită cu banii germanilor va ataca Ucraina şi va forţa chiar Berlinul ca pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial să-şi dorească o armată mai puternică. Indicii că poate veni un război au existat. Putin este bătrân, are aproape 70 de ani. Prin referendumul constituţional din 2020 şi-a deschis calea spre a domni până în 2036, deci nu are planuri de a renunţa prea curând la putere. Dar dacă vrea să devină ţarul Rusiei mari, aşa cum spun unele teorii, el trebuie să se grăbească.
Timpul, sănătatea şi duşmanii nu stau să aştepte. Seminţele războiului cu Ucraina au fost sădite în 2014, iar Occidentul le-a lăsat să rodească. Rusia a alimentat de atunci nelinişte şi incertitudine în două aşa-zise republici separatiste în estul Ucrainei. Două bucaţi din două judeţe alăturate. A urmat, inevitabil, anul acesta recunoaşterea acestor republici rusofile de către Moscova şi acţiunile militare necesare pentru „protejarea” cetăţenilor lor, mulţi deja cu paşaport rusesc. Apoi, când Rusia a anexat Crimeea în 2014, guvernul de la Kiev a tăiat accesul peninsulei la apă. Peninsula, fără resurse de apă dulce proprii suficiente, era alimentată printr-un canal venit din fluviul Nipru. Ucraina a blocat acest canal, iar în anii care au urmat anexării Crimeea s-a confruntat cu o criză de apă acută. De aceea, câţiva strategi s-au gândit că următoarea acţiune armată a Rusiei în Ucraina va fi pentru a asigura peninsulei acces la apă dulce, obiectiv pe care de altfel armata rusă l-a atins în primele zile ale invaziei.
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
