Capacitatea Statelor Unite de a influenţa evenimentele din Orientul Mijlociu a scăzut, iar alte puteri planetare au fost şi sunt, în esenţă, doar privitori, scrie The New York Times. De-a lungul a aproape un an de război în Orientul Mijlociu, marile puteri s-au dovedit incapabile să oprească sau doar să influenţeze în mod semnificativ luptele, un eşec care reflectă o autoritate globală haotică şi descentralizată, o situaţie care probabil va continua.
Negocierile cu întreruperi între Israel şi Hamas pentru a pune capăt luptelor din Gaza, discuţii asupra cărora insistă Statele Unite, au fost descrise în mod repetat de administraţia Biden ca fiind pe punctul de realiza ceva doar pentru a eşua. Actuala încercare condusă de Occident de a evita un război pe scară largă Israel-Hezbollah în Liban echivalează cu o cursă pentru a evita dezastrul. Şansele de succes par profund incerte după uciderea recentă de către israelieni a lui Hassan Nasrallah, liderul de multă vreme al Hezbollah.
„Există multă capacitate împărţită la mai multe mâini într-o lume în care forţele centrifuge sunt mult mai puternice decât cele centralizatoare”, a spus Richard Haass, preşedintele emerit al Council on Foreign Relations. „Orientul Mijlociu este principalul studiu de caz despre această fragmentare periculoasă.” Uciderea lui Nasrallah, liderul Hezbollah de peste trei decenii şi omul care a transformat organizaţia şiită într-una dintre cele mai puternice forţe armate nestatale din lume, lasă un vid pe care Hezbollahului îi va lua cel mai probabil mult timp pentru a-l umple. Este o lovitură majoră pentru Iran, principalul susţinător al Hezbollah, care ar putea chiar să destabilizeze Republica Islamică. Cât de mult se va extinde războiul este neclar.Dintre puterile regionale, niciuna nu este suficient de puternică sau suficient de dedicată cauzei palestiniene pentru a se confrunta militar cu Israelul. În cele din urmă, Iranul este precaut pentru că ştie că costul războiului total ar putea fi sfârşitul Republicii Islamice; Egiptul, cu economia în criză profundă, se teme de un aflux enorm de refugiaţi palestinieni; iar Arabia Saudită ar vrea un stat palestinian, dar nu ar pune vieţile saudite în pericol pentru o astfel de cauză.