Business Internaţional

Business Magazin. Paradoxul LinkedIn: Celebra platformă de recrutare, pe care milioane de oameni îşi caută un loc de muncă, dă afară 1.000 de oameni

Business Magazin. Paradoxul LinkedIn: Celebra platformă...

Autor: Business Magazin

16.08.2020, 10:59 120

LinkedIn, reţeaua de socializare dedicată mediului profesional, în care candidaţii caută de obicei locuri de muncă şi companiile, angajaţi, a anunţat că va concedia aproximativ 960 de oameni, echivalentul a 6% din totalul forţei de muncă a companiei la nivel global, ca urmare a impactului pe care pandemia de COVID-19 l-a avut asupra produselor de HR.

Concedierile vor viza departamentele de vânzări şi de recrutare. Odată cu anunţul făcut pe site-ul LinkedIn, Ryan Roslansky, CEO-ul companiei cu sediul în California, a declarat că va asigura celor vizaţi încă zece săptămâni de plată, iar angajaţii din SUA vor avea totodată şi asigurarea medicală acoperită timp de un an. De asemenea, pentru posturile nou create în diviziile businessului se vor face recrutări din rândul celor concediaţi.

„Vreau să ştiţi că acestea sunt singurele concedieri planificate”, a adăugat Roslansky, care a fost numit CEO al companiei anul acesta. Angajaţii care vor rămâne fără loc de muncă pot folosi în continuare smartphoneurile şi laptopurile de serviciu, dar şi echipamentele proaspăt achiziţionate pentru munca de acasă, până îşi vor găsi un nou job. Reprezentanţii companiei au spus că personalul vizat va fi anunţat, urmând să primească invitaţii la o serie de şedinţe în care li se vor explica următorii paşi. Cei care nu primesc aceste invitaţii nu sunt afectaţi de măsurile luate.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO