Business Internaţional

Business prezidenţial: Donald Trump a avut venituri de cel puţin 430 milioane dolari în 2018 din hoteluri, terenuri de golf şi alte surse

Business prezidenţial: Donald Trump a avut venituri de...

Autor: Alex Ciutacu

17.05.2019, 07:00 364

Ultimele declaraţii de venituri ale preşedintelui american Donald Trump arată că acesta a avut venituri de cel puţin 434 milioane de dolari anul în 2018, dar i-au scăzut veniturile din resortul de lux Mar-a-Lago din Florida, potrivit CNBC.

Declaraţia lansată joi este un document pe care preşedintele trebuie să îl completeze şi să îl depună anual la Biroul Guvernamental de Etică. Raportul în cauză acoperă finanţele preşedintelui pentru 2018, al doilea an de mandat.

Astfel, el atestă că Trump a avut venituri de minimum 434 milioane dolari din toate sursele, printre care mai multe businessuri precum hoteluri, terenuri de golf şi drepturi de autor.

El înregistrează o uşoară scădere faţă de suma de 452 milioane dolari raportată în 2017.

Pentru anumite categorii, declaraţiile de avere din SUA sunt completate în baza unui interval în care se încadrează sumele, nu în baza sumelor exacte, ceea ce face imposibil de determinat veniturile exacte.

Trump a mai declarat că anul trecut a luat un împrumut ipotecar cu o valoare ce poate varia între 5 milioane dolari şi 25 milioane dolari, de la o bancă micuţă din Florida numită Professional Bank, pentru o proprietate care este listată pentru închiriere la preţul de 81.000 dolari pe lună.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO