Păşuni arse, o a doua cosire slabă şi fân scump, iar în unele locuri, aproape imposibil de găsit. Seceta îi loveşte puternic pe crescătorii de animale din Cehia anul acesta, potrivit novinky.cz. Unii îşi consumă deja proviziile de iarnă în timpul verii şi caută furaje la sute de km distanţă. Camioane întregi de fân din Polonia se îndreaptă spre Cehia.
Preţul fânului a crescut de cinci ori anul acesta în Cehia. Însă nici fânul scump nu mai există.
Josef Beránek, un fermier din regiunea Pilsen, a încercat să obţină fân din Polonia, însă achiziţia prin intermediul unui comerciant i se părea riscantă. Prin urmare, se gândeşte să cumpere lucernă uscată din Spania.
Alţi fermieri cehi apelează la furnizori polonezi, chiar dacă unii dintre ei au avut experienţe negative cu calitatea fânului de acolo în trecut. În Polonia, preţurile sunt semnificativ mai mici decât în Cehia. Lipsa furajelor îi obligă pe unii fermieri să ia în considerare reducerea efectivelor de animale.
La nivelul întregii Europe, temperaturile extrem de ridicate şi lipsa ploilor au devastat păşunile şi culturile furajere esenţiale, cum ar fi porumbul, notează Bloomberg.
Drept urmare, fermierii europeni se confruntă cu o criză de furaje, deoarece câmpurile arse de secetă îi obligă să recurgă la rezervele de iarnă. Preţurile furajelor cresc vertiginos pe măsură ce rezervele se împuţinează, determinând unii fermieri să ia în considerare sacrificarea turmelor. Producţia de lapte de la animalele stresate este de asemenea sub presiune, impactul urmând să se resimtă mai departe în lanţul alimentar, până la procesatori şi consumatori.
Pagubele se extind mult dincolo de iarbă. Căldura persistentă şi seceta afectează puternic culturile cheie de furaje, ameninţând să crească dependenţa blocului de importuri costisitoare.
Preţurile porumbului au urcat la un maxim pe trei ani în Paris, în condiţiile unei recolte europene slabe, în timp ce perturbările de la Marea Neagră sporesc îngrijorările legate de disponibilitate. Scumpirile cresc presiunile asupra crescătorilor de animale, pentru care porumbul este o sursă cheie de furaje.
Lucrurile nu stau bine nici pe partea surselor alternative de furaje. Porumbul verde este îndeosebi afectat. Comisia Europeană anticipând randamente cu 12% sub media pe cinci ani.
Nevoia în creştere a Europei de importuri de furaje survine într-o perioadă dificilă, cu coridorul de export de cereale de la Marea Neagră sever perturbat de tensiunile în creştere dintre Moscova şi Kiev.
Temperaturile caniculare şi seceta au afectat cea mai mare parte a regiunilor crescătoare de vite din Europa, lăsând fermierii fără opţiunea de a recurge la achiziţii din alte părţi.
Lipsa furajelor are deja impact asupra producţiei de lapte. Scăderea acesteia la nivelul UE începe deja să pună presiune asupra preţurilor lactatelor la nivel global în sensul creşterii acestora.