• Leu / EUR5.2429
  • Leu / GBP6.1598
  • Leu / USD4.5832
Business Internaţional

Când coloşii industriali germani se destramă sub impactul concurenţei chineze, Europa de Est devine uzina de maşini a producătorilor din China, mari şi mici

În regiune, constructorii auto chinezi au fabrici de maşini în Ungaria, Bulgaria şi Serbia.

În regiune, constructorii auto chinezi au fabrici de maşini în Ungaria, Bulgaria şi Serbia.

Autor: Bogdan Cojocaru

04.07.2026, 23:42 2293

Decizia colosului auto german Volksvagen de a elimina zeci de mii de locuri de muncă şi de a închide fabrici în Germania, în ceea ce reprezintă cea mai drastică restructurare din ultimii 89 de ani, este pusă pe seama concurenţei agresive din partea constructorilor de maşini din China, în special al celor care produc maşini electrice. Suferinţa ar putea forţa VW să-şi vândă din bijuteriile coroanei. Dar între timp Europa de Est devine cu viteză tot mai mare uzina europeană a acestor producători de maşini din China.

În urmă cu câţiva ani Ungaria era locul unde toţi marii constructori de maşini ai Germaniei se întâlneau cu producătorii de piese şi componente din China şi cu energia din Rusia. Venirea VW, Mercedes şi BMW cu fabrici în Ungaria a fost un motiv de mândrie acolo, un simbol al industrializării accelerate a ţării. Apoi, guvernul de la Budapesta a şocat Europa atrăgând în 2023 una dintre cele mai mari investiţii chinezeşti din regiune şi din UE, o uzină de maşini electrice a colosului chinez BYD. Era prima fabrică a acestei companii în Europa. Producţia ar trebui să înceapă în ultimul trimestru al acestui an, iar BYD a decis să amâne finalizarea unei alte uzine, din Turcia, pentru a da întâietate producţiei din Ungaria, adică din UE. „Ungaria este prioritatea noastră numărul 1“, a declarat în iunie anul acesta vicepreşedintele executiv Stella Li pentru Reuters. „A doua prioritate va fi găsirea unei a doua facilităţi de producţie în Europa.“

Producţia din Ungaria va începe cu un an întârziere. Obişnuiţi să se grăbească în China când vine vorba de construirea de noi fabrici, BYD şi rivalul său Chery au înregistrat întâr­zieri în Europa. Chery a amânat de mai multe ori începerea producţiei la o fabrică din Barce­lona, dar spune că societatea mixtă cu producă­torul auto spaniol Ebro va începe să producă vehicule în 2026. Li a spus că BYD încă instalează echipamente la fabrica din Ungaria. Această ţară est-europeană este în competiţie cu Spania pentru atragerea investiţiilor chinezeşti.

Te-ar putea interesa și:

Când anul acesta SAIC Motor, un alt con­structor auto gigant chinez, a anunţat că a ales Spania pentru construirea unei fabrici euro­pe­ne, în Ungaria acest lucru a fost considerat o pierdere pentru industria maghiară. Mult timp Ungaria era considerată una din favorite în cercurile de negociere pentru câştigarea inves­tiţiei, de 200 de milioane de euro. Dar pentru SAIC Spania este una din principalele pieţe europene. Totuşi, în UE Ungaria a făcut istorie cu BYD. Compania are experienţa cu produc­ţia acolo deoarece în Ungaria produce de mult timp şi autobuze electrice.

Polonia, cea mai mare economie din regiune, unde preţurile se apropie de cele din Vest, a cochetat un timp cu ideea ca Geely, din China, să-i fie partener pentru producerea unei maşini electrice sub ceea ce trebuia să devină un brand auto naţional, Izera. Proiectul nu a fost realizat. A fost înlocuit cu un altul, cu ace­laşi scop, sub un alt nume şi cu un alt partener, Foxconn, din Taiwan. Compania este cunos­cută ca partener al Apple pentru asamblarea telefoanelor iPhone.

În China, Foxconn are mai multe uzine uriaşe. În Polonia, aceasta ar începe să producă SUV-uri electrice în 2029. Fabrica va avea o capacitate de producţie de 400.000 de maşini pe an. Pentru o scurtă vreme, un constructor auto chinez a produs maşini electrice de mici di­men­siuni în Polonia, la o fabrică a Stellantis, grup cu care colaborează. Parteneriatul polo­nez a durat un an, din 2024 şi până în 2025. Dacă Ungaria a făcut istorie în contextul actual cu uzina BYD, Bulgaria este cea care a făcut pionierat cu producţia de maşini chinezeşti.

Great Wall Motors a lansat în 2012 pro­duc­ţia la Loveci în parteneriat cu firma bulgărească Litex Motors. Erau vremuri când maşinile chi­nezeşti erau considerate în Europa chine­zării ieftine, care nu se ridică la nivelul VW, Mercedes şi în niciun caz BMW. Maşinile construite în Bulgaria erau destinate pieţelor ieftine, mai întâi celei bulgăreşti, apoi celei din România şi poate de aici mai departe. În 2017 parteneriatul a dat faliment. Exporturile au ajuns doar până în România şi puţin în Serbia. Însă anul acesta Great Wall Motors s-a întors în Bulgaria. Din toamnă va produce acolo maşina electrică GWM Ora 5, destinată pieţelor din UE. În etape viitoare, ar putea fi construite şi maşini cu propulsie pe benzină şi hibride.

În prezent, nicio altă ţară europeană nu este mai „prietenă“ cu China decât Serbia preşedintelui Aleksandar Vucic. Această „prietenie“ a adus în Serbia o fabrică de maşini electrice a producătorului chinez JMEV (Jiangling Group Electric Vehicle). Uzina va avea o capacitate de 3.000-5.000 de maşini pe an, iar livrările ar trebui să înceapă spre sfârşitul acestui an. Şi Chery s-a arătat interesată să producă în Serbia.

Cât despre BYD, cel mai mare constructor de maşini electrice din lume, vânzările de acestuia în Europa au crescut cu 270% anul trecut. Producţia în UE ajută companiile chinezeşti să evite tarifele impuse de Comisia Europeană importurilor din China.

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2429
Diferență: 0,0286
Ieri: 5.2414
Azi: 4.5832
Diferență: 0,2603
Ieri: 4.5713
Azi: 6.1598
Diferență: -0,2526
Ieri: 6.1754