Analistul face referire la Statele Unite şi la transformările prin care această ţară trece. De la al Doilea Război Mondial, departamentul american al apărării a asigurat securitatea ţării. Sectorul privat a rămas sector privat.
Într-o economie de piaţă liberalizată, companiile şi-au administrat propriile afaceri, uneori sub umbrela reglementărilor guvernului, dar nu sub conducerea guvernului. În prezent, după peste 60 de ani, situaţia s-a inversat. SUA au acum cea mai avansată armată din lume din punct de vedere tehnologic, însă economia nu reuşeşte să creeze suficiente locuri de muncă şi oportunităţi pentru populaţia americană, scrie Thomson Reuters.
În opoziţie cu economia de piaţă americană se află sistemul din China. De ani buni, economia chineză are un ritm de creştere galopant. Mulţi analişti ar spune că decizia guvernului chinez de a liberaliza economia în 1978 şi, în special după ce a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în 2001, au fost determinanţii boom-ului economic. Bremmer contestă însă această teorie. Un nou studiu pregătit pentru guvernul american arată că nu capitalismul conduce China, ci capitalismul de stat - politica industrială ghidată de la centru, unde guvernul injectează un volum masiv de capital şi forţă de muncă în sectoarele pe care le consideră strategice.
Un studiu pregătit de consultanţi financiari ai Capital Trade, subliniază: "Într-o lume în care economia planificată este discreditată, este normal să se creadă că guvernul chinez şi, prin extensie, Partidul Comunist Chinez au abandonat instituţiile asociate cu sistemul economic comunist, precum întreprinderile de stat, foarte rapid. Această concluzie este greşită".
Bremmer afirmă că, în timp ce mass-media se concentrează pe zonele economice speciale ale Chinei, precum Hong Kong şi Macao, pe dezvoltarea sistemului bancar şi a industriei tehnologice chineze, cheltuielile guvernamentale sunt principalul motor de creştere economică. Investiţiile pentru infrastructură precum fabrici, industrie grea, drumuri şi trenuri de mare viteză continuă să impulsioneze creşterea economică. Potrivit unor statistici din 2004, statul chinez are o participaţie mai mare de 10% în 76% din companiile non-financiare.
În timp ce SUA au cheltuit de-a lungul mai multor decade sume impresionante de bani pentru a-şi fortifica sistemul de securitate şi, prin extensie, sectoarele din economie care îl susţin, China şi-a folosit resursele financiare pentru a spori controlul asupra întregii economii, arată Bremmer.
În timpul unor dezbateri recente cu privire la salvarea zonei euro, preşedintele francez Nicholas Sarkozy a ridicat în slăvi China datorită "importanţei sale economice pe plan internaţional". Sarkozy a afirmat atunci că statul asiatic nu are nimic de ascuns cu privire la calea economică pe care a ales să o urmeze.
După decade în care lumea se raporta la Occident, modelele par să se schimbe, explică Bremmer. Oricum, ce model economic ar trebui să îmbrăţişeze China? Cel al Europei? Cel al Statelor Unite? Preşedintele Hu Jintao ar spune: "Cu tot respectul, ne place felul în care sistemul nostru funcţionează. Nu, mulţumim".
Totuşi, analistul american identifică un punct slab al capitalismului de stat care se poate dovedi fatal. Economia Chinei este construită pe spatele salariilor mici ale muncitorilor chinezi. Pe măsură ce bogăţia şi PIB-ul per capita al Chinei (în prezent de 4.400 de dolari, comparativ cu cel de 47.000 de dolari al SUA) vor continua să crească, mâna de lucru nu va mai fi ieftină, prin comparaţie de exemplu cu mâna de lucru din India, Turcia sau din Asia de Sud - Est. Trendul deja începe să se observe deoarece există multe companii multinaţionale care se orientează spre ţări ca Indonezia, Vietnam şi Thailanda pentru a reduce costurile salariale.
Capitalismul de stat presupune ca guvernul să aibă acces la bunuri şi servicii care au o valoare comercială ridicată, indică Bremmer. Arabia Saudită are petrol, Argentina are mine. În secolul al XIX-lea, britanicii aveau acces la opiul indian pe care îl vindeau chinezilor. Când împăratul Chinei a protestat împotriva flagelului drogurilor, britanicii au venit cu fregate pentru a menţine porturile deschise. Cu alte cuvinte, capitalismul de stat s-a aflat şi în trecut la baza unor mari puteri economice. Resursa ieftină principală a Chinei continuă să fie forţa de muncă, iar guvernul se luptă să protejeze această resursă prin orice mijloace. Totuşi, când sistemul capitalismului de stat începe să se clatine, rezultatele sunt urâte dacă economia nu este pregătită din timp de guvern pentru o schimbare radicală.
Analistul explică faptul că la baza oricărui conflict militar există un război comercial. Nu este un lucru rău faptul că SUA au investit mult în securitatea statului. Totuşi, într-o lume în care economia determină geopolitica, SUA vor încerca să îşi apere statutul de cea mai mare economie a lumii în faţa Chinei şi va trebui să o facă cu o populaţie mai redusă şi cu o creştere economică anemică, comparativ cu populaţia numeroasă a Chinei aflată în plin proces de urbanizare şi cu dinamismul economiei chineze. Statul asiatic va trebui să găsească o cale pentru a absorbi şocurile pe care le va provoca capitalismul de stat şi să depăşească problema demografică pe măsură ce populaţia va îmbătrâni fără un sistem social bine pus la punct. De altfel, liderii de la Beijing sunt conştienţi de puterea economică pe care o deţin, dar recunosc potenţialul unei prosperităţi şi influenţe mai mari pe plan mondial dacă vor putea sprijini o dezvoltare economică sustenabilă, de care să beneficieze şi generaţiile următoare, concluzionează Bremmer.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
