Business Internaţional

Capitalul uman în Europa emergentă: În timp ce Estonia devine liderul ultimului indice publicat de Banca Mondială, România oferă o mulţime de motive de îngrijorare, clasându-se sub Uzbekistan şi Muntenegru

Capitalul uman în Europa emergentă: În timp ce Estonia...

Autor: Eduard Ivanovici

27.09.2020, 09:54 680

Pandemia de COVID-19 ameninţă creşterile înregistrate în sănătate şi educaţie în ultimul deceniu, în special în ţările sărace, arată o nouă analiză a Băncii Mondiale. Investiţiile în capital uman – cunoştinţe, aptitudini şi sănătate – reprezintă un aspect cheie în promovarea copiilor cu potenţial şi în îmbunătăţirea economiei din fiecare ţară, scrie Emerging Europe.

Indicele pentru Capital Uman din 2020, publicat de Banca Mondială, include 174 de ţări – 98% din populaţia întregii planete – şi reprezintă creşterile raportate până la începutul crizei generate de coronavirus. Analiza arată că majoritatea ţărilor au progresat treptat în construirea capitalului uman pentru copii, statele sărace înregistrând creşteri neglijabile. În ciuda progresului, un copil născut într-o ţară regăsită la mijlocul clasamentului va atinge doar 56% din potenţialul reprezentat de capitalul uman.

Estonia a obţinut cel mai mare scor – 0,78 din 27 de ţări ale Europei emergente şi Asiei centrale. Astfel, un copil născut în Estonia poate atinge 78% din productivitatea unui adult sănătos cu studii superioare.

În medie, calitatea educaţiei nu s-a îmbunătăţit de-a lungul regiunii în ultimul deceniu. Anii de şcoală pe care un copil se presupune că îi va termina au suferit scăderi în România, Bulgaria, Moldova şi Ucraina.

România a obţinut unul dintre cele mai dezamăgitoare rezultate – 0,58 faţă de 0,6 în urmă cu zece ani – şi se clasează sub media din regiunea Europei şi Asiei centrale. Astăzi, un copul născut în România se poate aştepta să termine doar 11,8 ani de şcoală, comparativ cu 12,6 în 2010. În ceea ce priveşte calitatea învăţăturii, Banca Mondială estimează că un copil din România beneficiază în medie de doar 8,4 ani de şcoală.

La capitolul sănătate, un adolescent de 15 ani din România are 88% şanse să atingă vârsta de 60 de ani, faţă de 93% în Franţa şi 95% în Suedia.

La nivel global, cel mai mare scor al capitalului uman se găseşte în Singapore (0,88%) şi cel mai slab în Sudanul de Sud (0,31).

În topul realizat de Banca Mondială pentru Europa emergentă şi Asia centrală, România s-a clasat sub ţări precum Kazahstan, Uzbekistan şi Muntenegru.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO