În pofida celui mai ambiţios proiect de înverzire a economiei, cărbunele, cel mai poluant combustibil, dă un sfert din energia consumată de Germania. Iar importurile de cărbune ar putea creşte anul acesta. Şi, cu toate că această ţară îşi dezactivează treptat termocentralele, ultima astfel de unitate a fost pusă în funcţiune anul trecut. Marea Britanie, care a hrănit revoluţia industrială cu cărbune, are în plan deschiderea unei noi mine. Pe celălalt mal al Atlanticului, apetitul americanilor pentru energie şi combustibili fosili împinge în sus cererea de cărbune. Un motiv este că gazele naturale se scumpesc, făcând cel mai murdar combustibil mai atractiv. În Asia, cărbunele a devenit victima propriului succes şi s-a scumpit atât de mult încât gazele naturale lichefiate, de regulă un combustibil scump, au devenit mai tentante. China, cel mai mare consumator şi importator de energie, îşi construieşte mai multe furnale metalurgice pe cărbune.
Cărbunele nu este mort, în ciuda revoluţiei verzi la care s-au angajat mai toate ţările lumii. Realitatea este că acest combustibil fosil are foarte mult sens din punct de vedere economic.
Termocentralele pe cărbune sunt de mult timp suficient de mari şi de puternice pentru a compensa pentru costurile de producţie. Producerea de energie prin arderea cărbunelui este un proces constant şi predictibil, ceea ce face din acest combustibil sursa potrivită pentru a acoperi nivelul minim de electricitate de care are nevoie o ţară sau regiune. Spre comparaţie, eolienele nu pot produce energie când vântul nu bate, funcţionarea panourilor solare este afectată de cerul plin de nori sau de întuneric, iar hidrocentralele depind de nivelul apei din râuri.
Combustibilul este în vremuri normale ieftin, preţul depinzând de tehnologie de extracţie, iar consumatorii mari, precum China, India şi SUA, şi-l pot procura lejer din punct de vedere politic, după cum scrie The Conversation. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Europa, unde presiunile sunt ca statele emergente precum România şi Polonia să renunţe rapid la cărbune. Dar toate acestea se întâmplă pe un fundal în care fenomenele meteo extreme, precum seceta şi inundaţiile, puse pe seama încălzirii globale, fac prăpăd şi se inteţesc de la an la an pe glob, inclusiv în economiile mari. În Germania, care nu doar că vrea să-şi înverzească economia, dar îşi şi închide centralele nucleare, cărbunele încă acoperă până la un sfert din energia utilizată, notează Deutesche Welle.
Ultima centrală pe cărbune germană, Datteln 4, de lângă Dortmund, a fost pusă în funcţiune anul trecut, fapt întâmpinat cu proteste de amploare, atât în Germania cât şi în Finlanda, de unde vine operatorul. Acesta a dat asigurări că tehnologia folosită este dintre cele mai moderne, iar autorităţile au spus că eficienţa unităţii permite închiderea altor termocentrale. Planul Berlinului este ca Germania să nu mai producă energie din arderea cărbunelui până în 2038. Lucrările de construcţie pentru Datteln 4 au început în 2007.
O asociaţie a importatorilor de cărbune germani, VDKi, estimează că importurile de cărbune vor creşte la 35-36 de milioane de tone anul acesta. În ianuarie, VDKi prognoza o scădere a importurilor la 26,7 milioane de tone din cauza consumului mai mic în oţelării pe fondul pandemiei şi crizei economice şi al concurenţei la preţ cu gazele naturale şi energia regenerabilă.
Însă odată cu redeschiderea şi relansarea economiilor, cererea pentru energie de orice fel a explodat, iar în Europa preţul gazelor a explodat.
În 2020, importurile de cărbune în Germania s-au situat la 31,8 milioane de tone. Această ţară este cel mai mare importator de cărbune din Europa.
În Marea Britanie, premierul Boris Johnson a stârnit dezbateri furioase glumind că Margaret Thatcher a ajutat la decarbonizarea economiei prin închiderea minelor de cărbune (înainte ca încălzirea climei să devină o preocupare generală pentru liderii lumii). Johnson este unul dintre liderii care promovează intens, la nivel de discurs, energia regenerabilă.
Însă, după cum atrage atenţia The Week, în timpul lui Thatcher doar a continuat un declin început cu mult timp în urmă pe măsură ce producţia de cărbune s-a micşorat de la vârful atins în 1923. Thatcher a promovat, într-adevăr, politici pro-mediu. Însă reformele sale au avut ca scop dezindustrializarea economiei şi orientarea ei către servicii financiare şi au avut ca efect şubrezirea plaselor de protecţie socială. În aceste condiţii, Marea Britanie şi-a redus mai rapid decât Germania dependenţa de cărbune. BBC arată că ponderea cărbunelui în producerea de electricitate este în Germania de două ori mai mare decât în Marea Britanie.
Guvernul britanic a promis să închidă ultima termocentrală înainte de octombrie 2024. Cu toate acestea, Londra ia în considerare planuri pentru deschiderea unei noi mine de cârbune, dar nu pentru electricitate, ci pentru industria oţelului, dar şi pentru exploatarea unor noi zăcăminte de petrol. Marea Britanie şi-a redus consumul de cărbune, de la 61 de milioane de tone în 2013 la opt milioane de tone anul trecut. Dar a rămas dependentă de alţi combustibili fosili, precum gazele, care asigură cea mai mare parte din încălzirea locuinţelor şi produc 40% din electricitate.
Cărbunele nu a murit. Ponderea sa în mixul energetic al lumii doar s-a redus, de la 40% în 2010 la 35% în 2020, în condiţiile în care consumul de energie a urcat cu un sfert. Procentul gazelor a rămas acelaşi, de circa 23%. În tot acest timp, datorită marilor consumatori, lumea şi-a dublat capacitatea de producere de energie prin arderea cărbunelui.
