Business Internaţional

Care sunt capcanele financiare pe care trebuie să le evităm. Cinci moduri în care putem pierde bani, pe care deseori le trecem cu vederea

Care sunt capcanele financiare pe care trebuie să le...

Autor: Corina Zamfir

06.11.2016, 00:05 2871

Când vine vorba de bani, oamenii tind să fie destul de precauţi în ceea ce priveşte modalitatea în care plănuiesc să-i cheltuie. Cu toate acestea, sunt încă multe persoane care cad în capcana ”sacului fără fund”, cheltuind cu mult mai mult decât au. Banii pot fi cei mai buni prieteni ai unui om, dar în acelaşi timp şi cel mai periculos duşman.

Care sunt situaţiile financiare pe care trebuie să le eviţi, potrivit aol.com:

1.      Să cheltui prea mult

Este greu să trăieşti doar cu ceea ce ai. Întotdeauna există ceva ce îţi doreşti, dar să cheltui mai mult decât produci este o cale sigură spre probleme financiare. Chiar dacă nu ajungi în stadiul în care să ai datorii, să jonglezi între facturile pe care trebuie să le plăteşti şi chiria lunară nu este un mod tocmai plăcut de a-ţi consuma energia şi nervii.

2.      Cardurile de credit de datorii

Acestea vin, de obicei, în urma cheltuielilor care depăşesc veniturile lunare pentru o perioadă de timp. Când te obişnuieşti să cheltui, începe să ţi se pară ceva normal să pui o sumă mai mică pe card. Dacă faci acest lucru în mod repetat, rişti să te trezeşti la finalul lunii cu o sumă pe care nu o poţi acoperii.

3.      Să nu economiseşti pentru pensie

Este uşor să prioritizezi orice altceva cu excepţia banilor pentru pensionare. Când eşti tânăr, ţi se pare că perioada pensiei este atât de îndepărtată încât nu este nevoie să-ţi faci griji, iar atunci când înaintezi în vârstă consideri că este mai important să economiseşti pentru nevoile copiiilor.

4.      Ieşi prea mult în oraş

Este distractiv să iei cina în oraş sau să ieşi cu prietenii la o cafea. O ideea şi mai bună este să ieşi cu colegii de servici pentru a interacţiona şi a crea conexiuni, dar toate aceste ieşiri te pot afecta financiar.

5.      A cheltui pentru a economisi

Uneori merită să cheltui mai mulţi bani pe produse de o calitate mai bună, dar totul trebuie să se desfăşoare într-o anumită limită. Există situaţii în care foloseşti calitatea produselor drept pretext ca să cheltui mai mulţi bani. De exemplu, când automobilul pe care îl ai se strică, te gândeşti să-ţi cumperi altul mai bun, „de marcă” cu impresia că aşa vei economisi bani pe termen lung.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO