Business Internaţional

Care sunt principalii trei factori de risc care ar putea arunca în aer economia globală

Care sunt principalii trei factori de risc care ar putea...

Autor: Iulian Tenchiu

13.10.2019, 09:00 1558

Care sunt principalii trei factori de risc care ar putea pune şi mai multă presiune pe economia globală

Iulian Tenchiu

În 2007, băncile au încetat să îşi mai împrumute bani, în scurt timp comerţul se prăbuşea, rata şomajului creştea într-un ritm alarmant, producţia marilor fabrici încetinea, iar lumea se lovea de criza economică globală. Potrivit teoriei ciclicităţii, o astfel de criză este de aşteptat să apară de fiecare dată când un ciclu economic ia sfârşit, mai exact, odată la 10 ani. Cum cei zece ani au trecut deja, experţii îşi îndreaptă atenţia către modul în care evoluează economia SUA sau tensiunile din Hong Kong, pentru că acestea se numără printre principalii factori care ar putea intensifica tensiunile politice şi tensiunile financiare la nivel global, scrie CNBC.

Top 3 factori de risc care ameninţă economia globală:

  1. Încetinirea economiei americane - Odată cu  tarifele de 1.5 trilioane dolari impuse de Trump mărfurilor chinezeşti, economia americană a început să dea semne de încetinire. În perioada aprilie-iunie 2019 investiţiile au scăzut cu 1%, spre comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2018. Fed şi-a redus prognoza de creştere a PIB-ului pentru acest an, aşteptându-se la o creştere de 2.2%, mult mai slabă decât pragul de 3% pe care administraţia Trump dorea să îl atingă în 2019. Ultima problemă cu care se confruntă SUA şi care a atras atenţia tuturor experţilor a fost fapul că activitatea fabricilor a atins cel mai mic nivel din ultimele 128 de luni.
 
  1. Împrumuturile uriaşe realizate de China - Potrivit Institutului de Finanţe Internaţionale, împrumuturile totale ale acestei naţiuni au depăşit 303% din PIB. Mai exact, împrumuturile Chinei, atât cele de tip corporate cât şi cele realizate de guvern se ridică la peste 40 trilioane de dolari în primul trimestru din 2019. În ultimii 10 ani China a fost responsabilă de un sfert din întreaga creştere a economiei globale, de aceea orice lovitură pe care ar încasa-o economia chinezească ar determina imediat investitorii din întreaga lume să acţioneze pentru a îşi proteja activele.
 
  1. Protestele din Hong Kong – Scopul iniţial al mişcărilor de stradă din Hong Kong a fost împiedicarea extrădării cetăţenilor din Hong Kong în China, în cazul în care aceştia ar fi comis vreo infracţiune. Totul a început acum mai bine de patru luni, iar în timp tensiunile au escaladat şi s-a trecut la violenţă. Din punct de vedere financiar, Hong-Kong este un centru important al comerţului şi al finanţelor. De asemenea este un centru foarte important de import şi export, dat fiind că mărfurile din Hong Kong pleacă în întreaga lume. Dacă protestele din acest stat nu vor înceta, atunci economiile din întreaga lume ar putea fi afectate. Pe fondul acestor tensiuni comerţul la nivel global ar putea fi perturbat, iar investitorii internaţionali ar putea fi forţaţi să îşi anuleze investiţiile.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO