Business Internaţional

Cărţile scrise în închisoare de Voiculescu, recomandate de decanul facultăţii REI din ASE, cărţile lui Becali, recomandate de IPS STreza şi IPS Teodosie

Cărţile scrise în închisoare de Voiculescu,...

Autor: Catalina Cocolos, Laura Mitran

09.01.2016, 09:54 345

Ministerul Justiţiei a făcut publică lista profesorilor universitari care, după cum prevede procedura, le-au dat deţinuţilor recomandare scrisă pentru a elabora o lucrare ştiinţifică pe o anumită temă. De asemenea, sunt enumerate şi editurile care au publicat sutele de lucrări scrise în penitenciare.

Dan Voiculescu, care a scris 10 cărţi în mai puţin de un an şi jumătate de detenţie, a avut pentru şapte dintre ele recomandări primite de la profesorul Dumitru Miron, decanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din ASE, unde a predat şi fostul senator. Două dintre cărţile sale au fost publicate de Editura Niculescu, trei de Editura Bibliotecha Târgovişte, două de Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca şi una de Editura Monitorul Oficial.

Cele două cărţi pe teme religioase ale lui George Becali, "Iubirea milostivă şi mântuitoare" şi "Muntele Atos, patria ortodoxiei", au primit recomandări de la IPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului şi IPS Teodosie, arhiepiscopul Constanţei şi Tomisului. Becali a mai scris "Steaua şi Becali", "Becali şi politica. Începuturile", "Becali Parlamentul Europei şi Parlamentul României". Toate cele cinci lucrări au fost publicate în 2014 la editura Saeculum I.O. din Bucureşti.

Şi lui Dan Diaconescu i-a publicat cele cinci cărţi aceeaşi editură, Aius din Craiova. Cele patru cărţi despre presă au primit recomandări de la profesorul Marin Ion de la Universitatea Hyperion, în timp ce pentru "Mecanica ruperii materialelor compozite" i-a dat o recomandare profesorul inginer Nicolae Toma de la Politehnica Bucureşti.

Coordonatorii lucrărilor fostului premier Adrian Năstase - "Cele două românii" şi "Imunitatea parlamentară în România şi Europa" - au fost profesorul universitar doctor Paul Dobrescu de la SNSPA, respectiv conferenţiarul universitar doctor Gabriel Liviu Ispas, secretar de stat la Ministerul Educaţiei.

Pentru patru dintre cele cinci cărţi scrise de Cătălin Voicu în penitenciar i-au fost acordate recomandări de conferenţiar doctor Dan Voinea. Titlurile sunt: "Securitatea naţională concept constituţional şi legal", "Examinarea doctrinei şi jurisprudenţei privind apărarea securităţii naţionale", "Prevenirea actelor de terorism şi protecţia libertăţilor publice" şi "Stările de criză în democraţie". Fostul senator a mai scris şi "Respectarea dreptului omului în procesul penal".

Profesorul universitar doctor Viorel Cojocaru, de la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, le-a acordat recomandări pentru elaborarea unor lucrări ştiinţifice lui George Becali, Gheorghe Popescu, Ioan Becali, Mihai Stoica, Cristian Borcea şi Victor Becali.

Fostul ministru al Transporturior Relu Fenechiu a primit o recomandare pentru lucrarea "Itinerarii duhovniceşti în judeţul Iaşi" de la preotul profesor Vasile Nechita de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. În cazul cărţii "Ingineria avanasată soluţie strategică pentru o dezvoltare durabilă a regiunii de nord-est" figurează la coordonator ştiinţific profesorul universitar doctor Alexandru Trifu de la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi.

La ajutorul conferenţiarului universitar doctor Iancu Anica de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii din Craiova a apelat Gheorghe Neţoiu, care a scris patru cărţi cât timp a fost încarcerat. Lucrările au fost publicate de editura Sitech.

Profesorul universitar doctor Stelian Brezeanu de la Universitatea Bucureşti i-a dat două recomandări lui Gheorghe Copos pentru a scrie şi publica lucrările "Alianţe matrimoniale în politică ale principilor români din Ţara Românească şi Moldova" şi "Tasnadul medieval". De asemenea, pentru alte două lucrări lui Copos i-au fost date recomandări de către conferenţiar universitar doctor Virginia Cucu, din cadrul Universităţiii Artifex Bucureşti şi profesor universitar doctor Marin Andreica din cadrul Academiei Comerciale din Satu Mare. Toate cele patru cărţi au fost publicate de Editura Niculescu.

Potrivit articolului 96, alineatul 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, "pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmeaza: (...) f) în cazul elaborarii de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate".