Business Internaţional

Casa Albă a exclus gigantul Huawei din sistemul bancar al Statelor Unite. Compania chineză nu a făcut comentarii în urma deciziei luate

Casa Albă a exclus gigantul Huawei din sistemul bancar...

Autor: Teona Tomoiaga, Mediafax

03.12.2019, 17:55 486

Administraţia Trump a luat decizia de a interzice companiei chineze Huawei să facă parte din sistemul financiar al SUA la începutul acestui an, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Reuters.

Planul, care a fost finalizat, a plasat Huawei Technologies, cel de-al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, pe lista naţională specializată a Departamentului Trezoreriei (SDN).

Pe lista respectivă s-au mai afalt compania rusă Rusal, al doilea producător mondial de aluminiu, alături de oligarhi ruşi, politicieni iranieni şi traficaţi de droguri din Venezuela.

Oficialii administraţiei au întocmit un memo şi au organizat şedinţe pe această temă, potrivit unei surse.

Huawei nu a făcut comentarii, iar un purtător de cuvânt al Trezoreriei a declarat că agenţia „nu comentează potenţialele investigaţii sau acţiuni".

Annie Fixler, expertă în cibernetică la Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor, a declarat că includerea companiei pe acea listă „ar avea implicaţii răspândite pentru Huawei pe tot globul”, menţionând că afacerea gigantului chinez va fi „grav afectată” în Europa şi în Asia.

Guvernul Statelor Unite a acuzat Huawei, în legătură cu furturi de informaţii comerciale, fraudă bancară, încălcări ale sancţiunilor împotriva Iranului şi a încercat să-i convingă pe aliaţii săi să o excludă din planurile de dezvoltare a reţelelor 5G.

Lista specializată interzice companiilor sau cetăţenilor americani să tranzacţioneze sau să efectueze tranzacţii financiare cu acele companii aflate pe listă şi îngheaţă activele acestora deţinute în Statele Unite.

Prin urmare, această hotărâre în ceea ce priveşte Huawei i-ar afecta pe aliaţii americani care se bazează deja pe companie pentru reţelele lor 4G, deoarece aproape toate plăţile în dolari trec prin intermediul instituţiilor financiare din SUA.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO