Business Internaţional

Cât costă invazia pentru oligarhii Rusiei: 22 de miliardari ruşi au pierdut 39 de miliarde de dolari într-o singură zi. Cel mai afectat este Vagit Alekperov, şeful Lukoil

Foto: Vagit Alekperov, şeful Lukoil

Foto: Vagit Alekperov, şeful Lukoil

Autor: Alex Ciutacu

25.02.2022, 10:28 923

Cei mai bogaţi 22 de miliardari ruşi au pierdut cumulat 39 de miliarde de dolari din averile lor în mai puţin de 24 de ore, după ce Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina, conform indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg, citat de Business Insider.

Scăderile vin în contextul în care indicele de referinţă MOEX al bursei din Rusia s-a prăbuşit şi a închis şedinţa de joi pe o scădere de 33%.

Astfel, miliardarii ruşi au pierdut mai mulţi bani într-o singură zi decât au pierdut de la începutul anului.

Cel mai afectat a fost Vagit Alekperov, preşedintele Lukoil, a cărui avere a scăzut cu o treime într-o singură zi, pe fondul unui declin de 32% înregistrat de companie pe bursă. Averea lui Alekperov se situează astăzi la 13 miliarde de dolari, în scădere de la 19,2 miliarde de dolari.

Vladimir Potanin, cel mai bogat om din Rusia – din datele disponibile – a pierdut 3 miliarde de dolari după ce acţiunile Norilsk Nickel au scăzut cu 26%.

Situaţia este pe cale să se înrăutăţească pentru miliardarii ruşi pe măsură ce sancţiunile impuse de ţările Vestice se intensifică. Marţi, SUA a anunţat o serie de sancţiuni care ar trebui să afecteze oligarhii ruşi şi familiile lor, însă acestea nu au fost suficiente pentru a-l descuraja pe Putin. Joi, preşedintele Joe Biden a anunţat o nouă rundă de sancţiuni.

Totodată, Marea Britanie a anunţat sancţiuni asupra unor indivizi şi asupra unor bănci, iar printre cei afectaţi se numără oligarhul Gennady Timchenko, un apropiat de-ai lui Putin, cu o avere de 12,1 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO