Business Internaţional

Cât de rea este inflaţia, pentru cine? Există şi inflaţie bună? Răspunsul simplu este şi bună şi rea, depinde cine răspunde, de unde vin creşterile de preţuri şi ce interese sunt în joc

Cât de rea este inflaţia, pentru cine? Există şi inflaţie bună? Răspunsul simplu este şi bună şi rea, depinde cine răspunde, de unde vin creşterile de preţuri şi ce interese sunt în joc

Politicieni de top din Germania le-au promis alegătorilor preţuri mici la energie. Poate că de aceea Berlinul s-a încăpăţânat să susţină proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, care, după spusele ruşilor, ar aduce gaze mai ieftine în Germania.

Autor: Bogdan Cojocaru

03.08.2021, 22:23 4047

Când inflaţia forţează declinul unei monede, exportatorii au de câştigat deoarece produsele lor sunt mai ieftine pe pieţele externe dacă sunt cumpărare în alte monede, de obicei euro sau dolar.

În Rusia, chiar banca centrală a avertizat că actualul val de creşteri de preţuri, adică inflaţie, va mai dura un timp, iar în Turcia inflaţia este pe cale să depăşească 20% şi să se îndrepte spre cotele extreme atinse în 2018, când ţara a fost aproape de o criză valutară. În Occident, băncile centrale asigură că inflaţia are la bază factori trecători sau excepţionali - preţurile mai mari ale maşinilor în SUA şi o revenire la normal, adică o creştere, a TVA la anumite produse în Germania. Un rol îl au şi scumpirile materiilor prime şi transportului, dar nici acestea nu vor dura la nesfârşit. Deci, nu sunt motive de îngrijorare, deşi  creşterile de preţuri de până acum sunt mai puternice decât au anticipat specialiştii.

Actualul val de inflaţie este pus pe seama revenirii şi creşterilor preţurilor de la o bază foarte joasă, împinsă acolo de criza economică produsă de pandemie, pe seama unei oferte care nu poate ţine pasul cu cererea (ambuteiajele de pe lanţul de aprovizionare suprasolicitat)  şi nu în ultimul rând pe cea a politicilor ultralaxe ale băncilor centrale. Nu degeaba banca centrală a Ungariei şi cea a Cehiei au început să ridice dobânzile, adică să scumpească creditarea, pentru a stăvili creşterile de preţuri. În Europa de Est, inflaţia are la bază şi un factor special, penuria, în unele locuri acută, de forţă de muncă. Pentru că nu găsesc să angajeze, companiile încearcă să atragă oamenii sau să-i ţină pe post cu salarii mai mari. Or, salariile mai mari duc la creşterea preţurilor.  Dacă salariile se majorează în ritm cu inflaţia, totul este bine, spune teoria economică. Iarăşi, este de bine când creşterea economică ţine pasul cu inflaţia. Altfel, salarii sau economie care avansează slab plus preţuri care cresc rapid egal sărăcie şi inegalitate. Iar accentuarea disparităţilor înseamnă populism la putere, rezultat demonstrat de câştigarea alegerilor pentru Casa Albă de Donald Trump. Cât de sus poate ajunge inflaţia pentru a nu fi nocivă pentru economie? Sau pentru politicieni?  O teorie spune că inflaţia ridicată poate produce haos în segmentele sărace ale societăţii, însă inegalitatea veniturilor tinde să se reducă când inflaţia medie este mai mică de 5%. În ultimul deceniu inflaţia a fost slabă, cu mult sub ţinta băncilor centrale din SUA şi zona euro de 2%.

În unele ţări europene a apărut chiar deflaţia, odată cu stagnarea economică. Băncile centrale au încercat să dea bobârnace preţurilor, şi economiilor, cu valuri de bani (credit) ieftini, dobânzi aproape de zero şi achiziţii de active financiare (obligaţiuni, adică datorii, şi chiar acţiuni). Aceste programe de stimulare au fost învinovăţite pentru creşterea inegalităţii, făcându-i pe bogaţi şi mai bogaţi. Mulţi economişti propun o cale de mijloc, cu inflaţie scăzută sau moderată de 2% pe an. Când indicatorul trece de acest prag, unii profită, alţii pierd, scrie Deutsche Welle. Când inflaţia forţează declinul unei  monede, exportatorii au de câştigat deoarece produsele lor sunt mai ieftine pe pieţele externe dacă sunt cumpărare în alte monede, de obicei euro sau dolar. Forintul are tendinţa să se deprecieze, la fel şi lira turcească. Ungaria are cea mai puternică inflaţie din Europa, de peste 5%, dar aceasta nu se compară cu nivelul de aproape 20% din Turcia. În ultimele luni, forintul are cea mai slabă evoluţie dintre monedele est-europene. Apoi, oamenii cu active evaluate în anumite monede, cum ar fi proprietăţile imobiliare şi materiile prime, ar vrea o inflaţie mai vie pentru că astfel le creşte valoarea activelor. De asemenea, inflaţia majorează marjele de profit şi reduce datoria în termeni reali (Ungaria este una dintre cele mai îndatorate ţări europene, iar economia turcă creşte de mult timp îndopată cu datorie). Inflaţia face bine debitorilor, deoarece valoarea datoriei ajustată la inflaţie scade.

De cealaltă parte, creşteri de preţuri accelerate, adică inflaţie mare, tind să producă pierderi celor care pun bani deoparte deoarece reduc puterea de cumpărare a sumelor economisite. La fel se întâmplă şi cu obligaţiunile. Dacă inflaţia prea puternică obligă băncile centrale să înăsprească politica monetară, pentru a domoli creşterea preţurilor, poate urma o corecţie pe pieţele financiare, dopate ani la rând prin injecţii de lichiditate. Vor avea de suferit milioane de gospodării din clasa de mijloc care şi-au plasat părţi mari din economiile lor în fonduri mutuale investite în acţiuni. În prezent, o inflaţie de 3-4% poate fi benefică pentru multe economii, prin, spre exemplu, reducerea datoriilor, notează DW. A acţiuna contra inflaţiei pentru o bancă centrală înseamnă a răci economia şi a frâna piaţa muncii, arată o altă teorie. Unul din argumentele prin care Fed justifică menţinerea politicii monetare laxe, în pofida creşterii preţurilor peste aşteptări, este acela că milioane de americani încă nu au loc de muncă, iar retragerea prematură a stimulentelor poate eroda perspectivele de angajare. Prin urmare, celor care ţipă că inflaţia este prea mare s-ar putea să nu le pese de costurile sociale ale şomajului: cheltuieli mai mari cu ajutoarele sociale, criminalitate crescută, mai mulţi bolnavi, mai multă disperare şi moarte, spun unii analişti. Inflaţia americană a atins în iunie cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, de 5,4%. În cealaltă tabără, economişti precum Judy Shelton, fost consilier al lui Trump, spun că „Nu, inflaţia nu este bună pentru muncitori. Publicul înţelege că majorările salariilor  nominale sunt o iluzie când când costul traiului creşte neîntrerupt“. Shelton a făcut aceste comentarii într-o opinie publicată de The Wall Street Journal, ziar cu o politică editorială pro-Trump. Ea arată cum de banii ieftini ai Fed au profitat mai ales pieţele financiare, adică cei bogaţi, şi duce astfel dezbaterile despre inflaţie în sfera politicului. Dar aici intervine şi problema calculării inflaţiei. Unii tehnicieni financiari scot în faţă faptul că inflaţia de bază, din care sunt excluse preţurile energiei şi mâncării, de obicei mai volatile, este chiar mică. Însă pentru omul de rând contează cheltuielile de zi cu zi, cum ar fi cele pentru alimente şi întreţinere. Altfel, de ce politicienii de top germani s-au luat la întrecere în a le promite alegătorilor energie mai ieftină? Proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, pe care guvernul german s-a încăpăţânat să-l apere în faţa împotrivirii SUA, Poloniei şi Ucrainei, ar aduce mai multe gaze ieftine în ţară. Iar revoltele din „Primăvara arabă“ au izbucnit pe fondul unei inflaţii a preţurilor alimentelor.

 

Dacă inflaţia prea puternică obligă băncile centrale să înăsprească politica monetară, pentru a domoli creşterea preţurilor, poate urma o corecţie pe pieţele financiare, dopate ani la rând prin injecţii de lichiditate.

AFACERI DE LA ZERO