Business Internaţional

Câţi bani poţi face din jocuri video: Un adolescent a câştigat 3 milioane de dolari la turneul e-sports Fornite World

Câţi bani poţi face din jocuri video: Un adolescent a...

Autor: Robert Manea

03.08.2019, 01:52 1315

Kyle Giersdorf, un adolescent american, a câştigat 3 milioane de dolari la New York, după ce a obţinut premiul cel mare în turneul pentru cel mai popular joc video online, Fornite, potrivit CNBC.

Kyle, în vârstă de 16 ani, din Pennsylvania, este unul dintre cei 100 de jucători care a concurat pentru premii totale de 30 de milioane de dolari. În ultima perioada, notorietatea jocurilor video offline, cât şi online a atras investiţii de milioane de dolari, şi implicit a ridicat mizele din cadrul concursurilor.  

Veniturile globale din e-sports, competiţiile profesionale de jocuri video, au ajuns să atingă 1,1 miliarde de dolari în 2019, cu 27% mai mult faţă de anul precedent, potrivit unui raport realizat la începutul anului. Creşterea semnificativă a veniturilor se datorează publicităţii jocurilor video, sponsorizării şi drepturilor media, precum şi a creşterii bazei de jucători şi urmăritori.

Giersdorf, intitulat „Bugha”, a câştigat finalele turneului Fornite World Cup, cu un scor de 59 de puncte, cu 26 mai mult decât predecesorul său „psalm”, conform Fortnite World Cup Leaderboard. 

„Cuvintele nu pot exprima ce simt, sunt atât de fericit. Tot ceea ce am făcut, toată munca grea depusă, este răsplătită, este o nebunie.”  a declarat Giersdorf într-un interviu realizat la Arthur Ashe Stadium în Queens, New York.  

Lansat în 2017, popularitatea jocului Fornite a ajutat să evalueze anul trecut, Epic Games la 15 miliarde de dolari. Fornite concurează cu alte jocuri video Electronic Arts, cum ar fi Apex Legends sau PUBG. 

Fornite impică 100 de jucători, evacuaţi pe o insulă, unde trebuie să-şi găsească arme, să construiască clădiri, şi să se elimine între ei până rămâne unul singur. Are 200 de milioane de jucători înregistraţi în toată lumea, şi este gratis de descărcat.

Piaţa globală a jocurilor video (inclusiv cele offline), excluzând veniturile din e-sports, va genera 152,1 miliarde de dolari în 2019, cu 9,6% mai mult spre deosebire de anul trecut, potrivit unui raport făcut de Newzoo.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO