Business Internaţional

Ce arată cererea de petrol despre starea economiei mondiale: multă incertitudine

Ce arată cererea de petrol despre starea economiei...

Autor: Catalina Apostoiu

11.09.2024, 22:31 1530

Cererea actuală de petrol, cât şi prognozele privind cererea viitoare semnalează un viitor nesigur pe plan economic.

Preţurile ţiţeiului Brent au atins cel mai scăzut nivel din decembrie 2021 în această săptămână în princi­pal pe fondul temerilor privind situa­ţia economiei chinezeşti.

„Cererea de petrol din econo­miile avansate aproape nu a crescut deloc în acest an. Stimulentele fiscale din China nu au impulsionat sectorul construcţiilor, iar acesta este un mo­tiv major pentru care cererea chine­zilor de motorină este în scădere“, a declarat Clay Seigle, strateg, pentru Reuters.

Analiştii JPMorgan şi Citigroup se aşteaptă ca preţurile să scadă în continuare anul viitor pe fondul creşterii fragile a cererii, scrie Bloomberg.

Ţiţeiul va ajunge în scurt timp în jurul a 60 dolari într-un timp relativ scurt, a prezis un strateg al traderului Trafigura, grupul anunţând că şi-ar putea folosi mai multe petroliere pen­tru transportul de produse rafi­nate în loc de petrol dacă actualele condiţii slabe de pe piaţă persistă.

Cererea actuală de petrol este a­nemică în condiţiile în care economia americană pierde din avânt, iar tendinţa deflaţionistă din China devine tot mai pronunţată.

Pentru a doua lună consecutiv, OPEC şi-a revizuit uşor estimarea privitoare la cererea globală de ţiţei în 2024 în raportul din septembrie. Cartelul şi-a menţinut estimarea iniţială pentru 2024 până în august, când şi-a revizuit proiecţiile de la

2,25 milioane de barili pe zi la 2,11 mi­li­oane. Revizuirea din septembrie re­duce estimarea la 2,03 milioane.

OPEC a pus revizuirea din august pe seama datelor pentru T1 şi T2, cât şi rapoartelor privitoare la încetinirea creşterii economice din China, însă în raportul din septem­brie nu mai există îngrijorare legată de China. Pentru a-şi susţine poziţia, cartelul adaugă în raport că creşterile mai puternice din India, Rusia şi Brazilia vor compensa orice înceti­nire în China, notează Forbes.

La începutul anului, prognozele indicau că India va înlocui China ca driver al creşterii cererii de petrol, însă în ultima vreme şi cererea de acolo a început să încetinească. În India, consumul de motorină s-a prăbuşit, conform economictimes.com.

OPEC şi-a revizuit în jos şi aşteptările privitoare la creşterea globală de petrol, la 1,74 milioane de barili pe zi, de la 1,78 milioane de barili.

Spre deosebire de OPEC, Administraţia Americană pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA) anticipează că cererea globală de petrol va creşte la un nivel record mai mare în acest an, relatează Reuters.

Cererea globală este aşteptată să atingă o medie de aproximativ 103,1 milioane de barili pe zi în acest an, cu aproximativ 200.000 de barili peste estimarea iniţială.

La începutul anului, IEA (Agenţia Internaţională pentru Energie) şi-a revizuit estimarea privind creşterea cererii de petrol la nivel mondial pentru 2024, anticipând o creştere de 1,1 milioane de barili pe zi, cu 140.000 barili mai puţin decât în estimarea anterioară.

Potrivit Business Standard, divergenţele de estimări semnalează un viitor nesigur.