Business Internaţional

Ce este a Patra Revoluţie Industrială, tema centrală a reuniunii de la Davos din acest an? Ce va aduce a Cincea Revoluţie?

Ce este a Patra Revoluţie Industrială, tema centrală a...

Autor: Catalina Apostoiu

22.01.2019, 00:03 2595

A Patra Revoluţie Industrială reprezintă tema reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos din acest an. Conceptul se referă la o combinaţie de tehnologii care schimbă modul în care trăim, muncim şi interacţionăm.

Klaus Schwab, fondator şi preşedinte executiv al Forumului Economic Mondial şi gazda liderilor politici, economici, din ştiinţă şi cultură reuniţi în perioada 23-26 ianuarie la Davos, Elveţia, a publicat în 2016 o carte intitulată „A Patra Revoluţie Industrială“, inventând această formulă la reuniunea din acel an, potrivit CNBC. Schwab a argumentat că se pregăteşte o revoluţie tehnologică care va „estompa limitele dintre sferele fizică, digitală şi biologică.“

A Patra Revoluţie Industrială se referă în termeni simpli la modul în care tehnologii ca inteligenţa artificială, autovehiculele autonome şi internetul lucrurilor fuzionează cu vieţile fizice ale oamenilor.

Schwab argumentează că aceste schimbări tehnologice modifică în mod dramatic modul de operare al persoanelor, companiilor şi guvernelor, ducând în ultimă instanţă la o transformare a societăţii similară cu revoluţiile industriale anterioare.

Zvika Krieger, director WEF, arată că revoluţiile industriale au o temă comună: invenţia unei anumite tehnologii care schimbă societatea fundamental. Prima revoluţie a început în Marea Britanie în jurul anului 1760, fiind declanşată de inventţia motorului cu abur. A doua revoluţie s-a produs aproximativ un deceniu mai târziu, fiind caracterizată de producţie în masă în noi industrii ca siderurgia, industria petrolieră. Becul, telefonul şi motorul cu combustie internă au fost câteva dintre inventţiile cheie din acea vreme.

Inventarea semiconductoarelor, PC-ului şi internetului a marcat cea de-a treia revoluţie industrială ce a început în anii í60.

Krieger arată că cea de-a patra revoluţie este diferită de primele trei din două motive: limitele dintre lumile digitală, fizică şi biologică se estompează, iar tehnologia se schimbă mai alert ca niciodată.

Companiile, guvernele şi persoanele individuale au probleme în a ţine pasul cu ritmul rapid de schimbare tehnologică, iar guvernele nu oferă adesea niciun sprijin în acest sens.

În 2016, Schwab anticipa că inegalitatea va fi cea mai mare temere asociată cu a patra revoluţie industrială.

Dacă va exista o a cincea revoluţie industrială, cum va arăta aceasta ?

O a cincea revoluţie va implica interacţiunile dintre om şi maşină, fiind aşteptată o colaborare mai strânsă între cele două. Roboţii industriali vor constitui o componentă vitală a celei de-a cincea revoluţii industriale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO