Business Internaţional

Ce înseamnă pentru România înrăutăţirea prognozelor de creştere economică în Europa

Ce înseamnă pentru România înrăutăţirea...

Autor: Iulian Anghel

21.07.2016, 00:03 369

Fondul Monetar Internaţional (FMI) condus de Christine Lagarde (foto) şi-a redus prognozele de creştere economică pentru anul viitor pentru principalele economii europene, scăderile variind de la 0,1% în Franţa şi Italia sau 0,2% în zona euro până la 0,4% în Germania sau 0,9% în Marea Britanie.

Prognozele FMI indică o creştere a economiei mondiale cu 3,1% anul acesta şi cu 3,4% anul viitor, în scădere cu 0,1% pentru ambii ani, faţă de prognozele Fondului din luna aprilie. FMi indică în ultima sa prognoză o creştere economică în zona euro de 1,6% anul acesta şi 1,4% anul viitor, în creştere cu 0,1% pentru 2016 şi în scădere cu 0,2% în 2017 faţă de prognoza din aprilie. Pentru cea mai puternică economie a Europei – Germania – prognoza indică o creştere de economică de 1,6% anul acesta şi de 1,4% anul viitor, în creştere cu 0,1% în 2016 şi în scădere cu 0,4% anul viitor, faţă de prognoza din aprilie.

În privinţa celei de-a doua economii a UE – Marea Britanie – creşterea economică ar urma să fie de 1,7% anul acesta şi de 1,3% anul viitor, în scădere cu 0,2% pentru 2016 şi 0,9% în 2017. Cauza? Chiar Brexitul, care injectează multă incertitudine în sângele economiei. Pentru România prognozele de scădere nu sunt deloc de bun augur. În raportul macroeconomic din luna mai, FMI anticipa o creştere economică a României pentru 2016 de 4,2%, care ar urma să coboare în 2017 la 3,6%. Creşterea consumului ar urma să se tempereze de la 6,2% în 2016 la la 4,8% în 2017, în vreme ce inflaţia ar urma să se tripleze pe medie de la minus 0,4% în acest an la plus 3,1% în 2017.

O domolire a creşterii în UE poate pune probleme economiei româneşti având în vedere că Uniunea este principala piaţă de desfacere a exporturilor româneşti – 74% din exporturile României şi 77% din importurile ei venind din UE. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO