Business Internaţional

Ce spune fostul adversar a lui Macron după decizia ţărilor nordice: Admiterea Finlandei şi Suediei în NATO nu facilitează pacea cu Rusia

Ce spune fostul adversar a lui Macron după decizia...

Autor: Mihai Draghici

18.05.2022, 15:00 58

Marine Le Pen, fostă candidată la funcţia de preşedinte al Franţei şi membră a partidului de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională (RN), avertizează că admiterea Finlandei şi Suediei în NATO nu va facilita soluţiile de pace în relaţia cu Rusia, informează cotidianul Le Figaro.

"Oare aderarea Finlandei şi Suediei în NATO ne va permite avansarea spre pace? Aceasta este întrebarea pe care o pun astăzi", a declarat Marine Le Pen, într-un interviu acordat postului France Inter.

"Originea paranoiei Rusiei este extinderea NATO şi instalarea de structuri militare mai aproape de frontierele ruse. Eu nu justific această paranoia, dar trebuie să ţinem cont de ea. Extinderea NATO nu are vocaţia de a permite soluţii de pace", a argumentat Marine Le Pen.

Suedia şi Finlanda au depus miercuri cereri pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, renunţând la politicile de neutralitate militară de teama activităţilor militare ale Rusiei.

Integrarea Finlandei şi Suediei în Alianţa Nord-Atlantică nu va contribui la îmbunătăţirea securităţii Europei, a avertizat Administraţia Vladimir Putin. "Suntem convinşi că intrarea Finlandei şi Suediei în NATO nu va consolida şi nici nu va îmbunătăţi arhitectura de securitate a continentului nostru", a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei. Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a avertizat că deciziile Finlandei şi Suediei sunt "erori" care vor avea "consecinţe semnificative". Kremlinul a atras atenţia că Rusia va trebui să "reechilibreze situaţia" dacă Suedia şi Finlanda devin membre NATO.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat luni că nu va face concesii în privinţa admiterii Suediei şi Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică, reluând acuzaţiile privind găzduirea unor militanţi ai grupurilor separatiste kurde. "Cum am putea avea încredere în aceste ţări!? Suedia este pepiniera organizaţiilor teroriste. Nu vom ceda în privinţa aderării la NATO a celor care aplică sancţiuni Turciei", a afirmat Recep Tayyip Erdogan. Liderul de la Ankara a acuzat din nou Suedia şi Finlanda că găzduiesc militanţi ai organizaţiei separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Însă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, şi secretarul de Stat american, Antony Blinken, s-au declarat încrezători că Alianţa Nord-Atlantică va ajunge la un acord pentru admiterea Finlandei şi Suediei, în pofida obiecţiilor formulate de Turcia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO