Business Internaţional

Ce va însemna „sechestrul financiar“ pentru SUA: Un şoc pentru o economie vulnerabilă într-un moment cât nu se poate de nepotrivit

Ce va însemna „sechestrul financiar“ pentru SUA: Un şoc pentru o economie vulnerabilă într-un moment cât nu se poate de nepotrivit

Administraţia preşedintelui Barack Obama a avertizat populaţia să se aştepte la creşterea imigraţiei ilegale dacă se declanşează vineri reducerile automate de cheltuieli. AFP/Mediafax Foto

Autor: Ioana Nita

28.02.2013, 00:02 2849

Dacă politicienii americani nu ajung până vineri la un acord pentru reducerea deficitului bugetar, atunci SUA vor fi supuse unui "sechestru" care va presupune reducerea automată a cheltuielilor în cadrul tuturor activităţilor guvernamentale. Astfel, deficitul bugetar al celei mai mari economii a lumii se va diminua cu 85 miliarde dolari, dar ajutoarele de şomaj vor scădea cu 11%, nu se vor mai acorda ajutoare alimentare şi se va investi mai puţin în şcoli şi proiecte de infrastructură.

Reducerile de cheltuieli echivalează cu 2,4% din actualul nivel al deficitului, de 3.600 miliarde dolari, scrie presa internaţională. Începând cu 1 martie, Trezoreria americană va diminua ajutoarele de şomaj, subvenţiile pentru energia verde, fondurile pentru construirea de şcoli, precum şi cele destinate proiectelor de infrastructură. Reducerile de chel tuieli nu vor afecta însă programul de sănătate Medicaid - programul de sănătate pentru persoane cu venituri reduse. În cazul progra mului Medicare - de asi gurări sociale pentri vârst nici şi tinerii cu dizabilităţi - tăierile de cheltuieli vor to taliza aproximativ 11 mi liarde dolari în actualul an fiscal, care se încheie la 30 septembrie, notează The New York Times.

Ajutoarele de şomaj ale celor aproximativ două milioane de persoane care nu au un loc de muncă de peste şase luni ar putea fi reduse cu 11%, ceea ce înseamnă o scădere medie de 132 dolari pe lună. "Scăderea este atât de mare şi va intra în vigoare într-un timp atât de scurt, încât nu există nicio modalitate pentru a evita efectele negative ale acesteia", a spus Daniel Werfel, consilier la Casa Albă.

Unele domenii ar putea fi afectate mai puternic de reducerile de cheltuieli. Spre exemplu, Institutul Naţional de Sănătate ar trebui să-şi reducă bugetul cu aproximativ 5% în doar şapte luni, ceea ce înseamnă mai puţini bani pentru cercetare, conform lui Kathleen Sebelius, secretarul de stat pe probleme de sănătate. Fondurile pentru inspecţia securităţii alimentare şi pentru controlul traficului aerian vor fi de asemenea reduse.

Ray LaHood, secretarul de stat pe domeniul transporturilor, a menţionat că zborurile către principalele oraşe americane ar putea avea întârzieri de până la 90 minute din cauza reducerii personalului care controlează traficul aerian.

Aproximativ 600.000 de femei şi copii care au venituri reduse nu vor mai primi ajutoare alimentare. Departamentul de interne va aloca cu 300 mai puţine contracte de leasing pentru producţia de petrol şi gaze din statele vestice. NASA va fi nevoită să renunţe la şase proiecte de dezvoltare tehnologică, inclusiv cele privin comunicaţiile din spaţiu.

Cu toate că reducerile de cheltuieli reprezintă de fapt doar o mică parte din totalul cheltuielilor federale - aproximativ 44 miliarde dolari anul acesta - mulţi analişti consideră că acestea sunt suficient de mari pentru ca avansul economic să încetinească cu cel puţin 0,5 puncte procentuale în 2013.

În consecinţă, sechestrul vine într-un moment extrem de nepotrivit în care economia americană încearcă să revină la o creştere sustenabilă.

"Sechestrul şi majorările de taxe vor avea efecte negative asupra economiei", a spus Ben Bernanke, şeful Rezeverlor Federale din SUA.

În întâmpinarea sechestrului, centrele de detenţie au început deja să imigranţii ilegali care aşteaptă procedurile pentru deportare de temă că nu vor mai avea resurse pentru a-i întreţine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO