Business Internaţional

Cea mai bogată familie din Germania vinde acţiuni de 3 miliarde de euro pentru a-şi plăti datoriile

Georg Schaeffler, preşedintele companiei, împreună cu mama sa Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann, controlează Schaeffler AG

Georg Schaeffler, preşedintele companiei, împreună cu mama sa Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann, controlează Schaeffler AG

Autor: Maria Tufan

22.09.2015, 00:04 2772
Schaeffler AG, compania nem­ţească a familiei Schaeffler, pro­du­că­toare de rulmenţi şi părţi de automobile cu afaceri şi în România, plă­nuieşte să scoată la vânzare anul acesta circa 166 de milioane de acţiuni pentru a-şi plăti datoriile.

Astfel, potrivit unor surse anonime din interiorul grupului, valoarea acţiu­nilor s-ar putea ridica la aproxi­mativ 3 miliarde de euro, scrie Bloomberg.

Schaeffler a anunţat pe site-ul companiei că intenţionează să listeze o participaţie de aproximativ 25% la Bursa de la Frankfurt, tranzacţia fiind deja stabilită pentru data de 5 octombrie. Familia fondatoare a mai precizat că planurile companiei prevăd şi o reorganizare a datoriilor în valoare de 3,6 mld. euro, patru bănci fiind de acord cu împrumuturi şi cu o linie de creditare cu posibilitate de reînnoire.

„Era clar de ceva ani că singura lor şansă de a scăpa de datorii rămâne vânzarea de acţiuni“, a declarat Juergen Pieper, un analist al Bankhaus Metzler. „Aceasta a fost motivaţia lor de multă vreme.“ Oficialii companiei au mai menţionat că din cele 166 milioane acţiuni scoase la vânzare, 100 de milioane vor fi vândute de compania-mamă, iar 66 de milioane vor fi parte a unei majorări de capital. Încasările făcute de pe urma acţiunilor vor fi folosite pentru a acoperi atât datoriile de la Schaeffler AG, cât şi pe cele ale companiei-mamă. Planurile lui Schaef­fler mai prevăd ca de anul acesta să fie plătit un dividend acţionarilor de la 25% la 35% din venitul net anual.

„Vânzarea aceasta reprezintă pasul final pentru realinierea capitalului şi pentru structurea corporaţiei“, a declarat Georg Schaeffler, preşedintele companiei care, împreună cu mama sa Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann, controlează producătorul nemţesc.

Georg Schaeffler are o avere estimată la 19,8 mld. dolari şi se află în topul celor mai bogaţi oameni din Germania, potrivit clasamentului Bloomberg Billionaires. Acţiunile care vor fi vândute public în perioada următoare nu vor fi cu drept de vot, permiţând astfel familiei să păstreze controlul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO