Business Internaţional

Cea mai bună veste din Europa: Sectorul manufacturier din zona euro are cel mai alert ritm de creştere din ultimii şase ani

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Catalina Apostoiu

02.05.2017, 19:17 193

Fabricile din zona euro şi-au majorat producţia în cel mai rapid ritm din 2011 în condiţiile în care creşterea economică a blocului a accelerat, relatează Bloomberg. Indicatorul activităţii sectorului a avansat la 56,7 în aprilie de la 56,2 în mai, potrivit IHS Markit.

O estimare preliminară din 21 aprilie indica o creştere până la 56,8. În condiţiile în care Banca Centrală Europeană nu pare să se grăbească să pună capăt stimulentelor extraordinare, comerţul mondial se află în creştere, iar riscurile politice scad odată cu creşterea şanselor ca Emmanuel Macron să devină următorul preşedinte francez, redresarea blocului se va accelera.

„Companiile profită de pe urma deprecierii puternice a monedei euro, perspectivele mai bune de pe cele mai importante pieţe de export, de creşterea cererii interne şi menţinerea stimulentelor băncii centrale“, arată Chris Williamson, economist-şef al IHS Markit. „Optimismul privitor la restul anului pare între timp a nu fi afectat de temeri de ordin politic.“ Sectorul manufacturier a înregistrat creşteri în toate cele opt ţări acoperite cu excepţia Greciei, unde comenzile la export au scăzut dramatic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO